In Romania, anticomunismul pare sa reuseasca performanta de a fi o pacaleala aproape la fel de sinistra ca si comunismul insusi. Din 1990 si pina astazi, Romania ofera spectacolul grotesc al unei „societati civile“ predominant si violent anticomuniste, intr-o tara in care depasirea comunismului s-a facut si se face nu numai cu imensa greutate, dar aproape din greseala. Ca si Revolutia din 1989, spectaculoasa in sine, dar a carei violenta nu se poate regasi si justifica la nivelul rezultatelor.
Este oare din cauza ca, asa cum sustinea Gabriel Liiceanu, poporul roman nu-si merita Havelii potentiali, pe care n-a fost in stare sa-i asculte si sa-i ajute sa fie Havel?
Poate ca da, in masura in care „poporul“ chiar nu a sustinut putinele initiative anticomuniste inainte de 1989; revolta din Valea Jiului si cea din Brasov, singurele miscari populare, sint discutabile, caracterul lor politic este extrem de relativ. In mod sigur nu, insa, in masura in care nici intelectualii nu au incercat sa isi asume conditia unui Havel, cu exceptia notabila a lui Goma. Latura marcata de „luptator“ a acestuia nu il diferentiaza radical de profilul de intelectual disident politic exemplificat prin Havel, ceea ce arata ca, daca in Romania comunista nu puteai fi Havel, in mod sigur puteai incerca.
- De la cvasiinexistenta la o amploare cosmica
La noi, insa, unii dintre cei mai aprigi anticomunisti, precum Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Octavian Paler, Emil Constantinescu sau Gheorghe Ciuhandu, nu provin din rindurile disidentilor reali, anticomunismul lor fiind foarte proaspat. De aceea anticomunismul este in Romania o pacaleala sinistra, pentru ca el a sarit in citeva zile de la cvasinexistenta la o amploare cosmica. Critica nu vizeaza lipsa curajului sau a verticalitatii, optiuni strict personale ce nu pot fi impuse din afara decit prin abuz. O criti
