Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Notarii vor fi obligati sa faca naveta in mediul rural

Publicat in GAZETA de SUD, joi 11 august 2005 · ·

• De pe 1 septembrie, in satele doljene se vor infiinta sedii secundare ale notariatelor publice • Din cauza taxelor mari, taranii refuza sa legalizeze actele de care au nevoie • Notarii vor plati din buzunar costul deplasarilor la tara Din toamna acestui an, notarii publici trebuie sa-si deschida birouri si la tara, pentru a le usura taranilor tranzactiile, mai ales pe cele cu terenuri. In cazul in care nici unul dintre functionarii publici notariali din Dolj nu se arata interesati, ei vor fi numiti de Colegiul Director al Camerei Notarilor. Initial, la propunerea Ministerului Agriculturii, s-a mers pe ideea infiintarii in mediul rural a unor birouri, cu sedii si program permanent, crezindu-se ca accesul limitat la autentificarea unor documente ii face pe tarani sa nu-si intocmeasca acte de proprietate pentru bunurile imobile pe care le detin. Ideea a fost insa abandonata pentru ca s-a ajuns la concluzia ca, si cu notari, taranii tot nu-si vor face acte de proprietate, deoarece mai intii sint obligati sa-si intocmeasca actele cadastrale si cele de publicitate imobiliara, ale caror taxe sint destul de mari. Fara aceste acte, notarii nu pot autentifica un act de vinzare, de succesiune sau de donatie, in caz contrar ei riscind amenzi de zeci de milioane de lei (conform Legii nr. 499/2004, art.66 lit.i). Notariatele rurale nu sint pe gustul functionarilor publici Majoritatea notarilor craioveni sint de parere ca aceasta „naveta“ ar fi extrem de costisitoare pentru ei. Aceeasi parere o are si vicepresedintele Camerei Notarilor din Dolj, Gheorghe Ciovica: „Nu se merita. Cheltuielile si dotarile deschiderii unui astfel de birou permanent in mediul rural sint nerentabile. Un cabinet trebuie sa aiba in dotare un calculator, un fax, un xerox, telefoane si, inainte de toate, angajati care sa presteze munca necesara. Oricum, oamenii trebuie sa-si ia extrasul de Carte Funciara d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 24 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 30 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 34 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 45 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°