Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul, un canis dopat

Publicat in Adevarul, vineri 12 august 2005 ·

In zodiacul valutelor si monedelor nationale, leul e un nativ aparte. Bantuit, din cand in cand, de ganduri negre, instrainat tot mai mult de economia pe care o reprezinta, ori umflat artificial In zodiacul valutelor si monedelor nationale, leul e un nativ aparte. Bantuit, din cand in cand, de ganduri negre, instrainat tot mai mult de economia pe care o reprezinta, ori umflat artificial pentru a satisface orgoliile unor speculatori misteriosi, leul nostru se remarca mai mult prin paradoxuri decat prin valoarea lui reala. Ba, mai nou, e bolnav de "sindromul olandez", dobandit atunci cand i s-a taiat fara anestezie coada de patru zerouri. Aceasta "boala" a leului arata ca aprecierea nu e bazata pe vreo performanta economica, ci se datoreaza numai jocului infernal al cererii si ofertei de pe piata valutara interbancara. Multa, tot mai multa valuta in oferte si din ce in ce mai putini lei in cereri inseamna o crestere a pretului leului, respectiv, o ieftinire a valutelor. Evolutie nesanatoasa, pentru ca productivitatea, principalul generator al cresterii economice, este in Romania incomparabil mai mica decat in tarile Uniunii Europene sau in SUA. Acum, nici cei mai versati valutisti nu-si pot explica de ce au devenit mai rentabile "operatiunile" cu lei decat cele cu euro sau dolari. Pot doar sa observe ca norocosul care a cumparat lei ieftini, cam 40.500 la un euro, respectiv, 32.600 la un dolar, la sfarsitul anului trecut, ii poate vinde, astazi, mult mai scump. Pentru 40.500 lei vechi, dar buni si aia, acum poti obtine 1,19 euro, iar cu 32.600 lei cumperi 1,18 dolari. Asadar, o crestere de 19%, respectiv de 18% in mai putin de noua luni reprezinta o bonificatie care depaseste orice dobanda bancara si-l face sa paleasca pe cel mai aprig camatar. Ideea ca nu e sanatoasa aceasta majorare, deoarece economia n-a atins nici macar o treime din aceasta performanta, poate f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 4 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 11 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 9 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

26°
lun.

25°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

22°
lun.

22°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

22°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°