Vineri, pe 29 iulie, am participat la o lectură de poezie în onoarea proaspăt publicatului volum al lui Jeffrey Miller, care la vîrsta de 29 de ani a pierit într-un accident de maşină chiar de ziua lui, pe 29 iulie 1977. Mai mulţi poeţi, care l-au cunoscut pe Jeffrey, au citit din versurile sale de pe o mică scenă ridicată în orăşelul Monte Rio, California, unde Jeffrey a trăit şi a murit. Poeţii erau bătrîni de-acum, cu bătaie spre 60, şi unul dintre ei chiar a avut nevoie de ajutor ca să se urce pe scena de pe care a dat citire, şovăielnic, unei pagini scrise cu litere de-o şchioapă, pentru că nici de văzut nu mai vedea prea bine. Apoi s-a pogorît vraja: versurile flamboaiante ale poetului de 29 de ani au răbufnit cu putere din chipurile acelea îmbătrînite, aducînd frumuseţe şi strălucire. Poezia a pus stăpînire pe toate trupurile bătucite de viaţă şi le-a transformat - pe ele şi publicul - într-un organism tînăr şi vibrant. Una dintre poetese, Gail King, a spus că poezia lui Jeffrey era "cu oameni", că, spre deosebire de alte opere artistice (cum ar fi fotografiile ei), care se concentrează pe peisaje, Jeffrey a pus în versurile sale oameni. Oameni de toate felurile găseşti în versurile lui: iubite, prieteni şi duşmani, dar şi personaje demne de milă sau de rîs, din acelea de care puteai găsi în California anilor '70. În distribuţia ciudaţilor apar autostopişti, Hell's Angels, vegetarieni fanatici, zombies duşi din cauza drogurilor, criminali în serie, Richard Nixon, Charles Manson şi Patti Hearst. Muzica din poezia lui Miller este punk-ul timpuriu, el a prevestit venirea lui Kurt Cobain. De-ar fi trăit şi-ar fi putut cînta, ar fi putut avea o carieră alături de Cobain şi s-ar fi alăturat unora dintre idolii lui culturali, precum Iggy Popp şi Lou Reed. Jeff n-a apucat să trăiască şi era poet, dar asta este, la urma urmei, ceea ce face experienţa ascultării mai den