Barourile lui Pompiliu Bota (avocatul care a infiintat primul barou „paralel“ din tara, respectiv Baroul Constitutional) au obtinut pentru prima data de cand se lupta cu autoritatile o recunoastere oficiala a faptului ca sunt singurii care poseda acte de infiintare.
De ani de zile, avocatii din barourile lui Bota au fost tinta a numeroase plangeri penale sicanatorii, din partea avocatilor „clasici“ (traditionali), condusi de maestrul Andrei Calin Zamfirescu.
Acestia au sustinut ca barourile lui Bota ar practica avocatura fara drept.
Amintim ca nou-infiintatele barouri functioneaza in baza unei sentinte judecatoresti irevocabile, care a permis unei asociatii sa infiinteze barouri.
In baza hotararii, Pompiliu Bota a infiintat mai intai Baroul Constitutional, iar apoi, dupa ultima modificare a legii avocaturii, a infiintat Uniunea Nationala a Barourilor din Romania si barouri in Bucuresti si toate judetele tarii, care poarta aceleasi denumiri cu ale barourilor „clasice“ (Baroul Bucuresti, Baroul Iasi, Baroul Oradea s.a.m.d.).
Astfel, in Romania, in fiecare judet functioneaza doua barouri cu aceeasi denumire, unul al „clasicilor“ lui Zamfirescu, celalalt al lui Bota. Fenomenul nu e o premiera mondiala, ci dimpotriva, in statele din fosta URSS exista cate cinci, sase barouri paralele in aceasi tara.
In ultimii doi ani, impotriva avocatilor „paraleli“ ai lui Bota au fost formulate zeci de plangeri penale de catre avocatii „clasici“, sub acuzatia de practicare fara drept a profesiei de avocat.
Invariabil, toate plangerile penale au primit din partea procurorilor solutii de NUP (neinceperea urmaririi penale), pe urmatoarele motive prevazute de lege: barourile lui Bota au ca act de infiintare sentinta judecatoreasca mai sus-amintita; toti avocatii sunt absolventi ai unei facultati de Drept; figu