Cu toate ca, in zilele de marti si miercuri, cursul petrolului a dat impresia unei relative stabilizari in jurul valorii de 64 de dolari, ieri dimineata acesta si-a reluat seria recordurilor, ajungand de aceasta data la o valoare nemaiatinsa in istorie, de 65,30 dolari la New York Mercantile Exchange (Nymex). Analistii estimau inca de la mijlocul saptamanii trecute, cand barilul fluctua in jurul a 64 de dolari, ca intre 10 si 16 iulie se va ajunge la peste 65,33 dolari. Daca aceasta previziune este pe deplin implinita, ramane de vazut daca pana la sfarsitul lunii se va ajunge si la cealalta cifra avansata, respectiv de 70 de dolari barilul.
Ieri, inca de la primele ore ale diminetii, barilul s-a stabilizat la Bursa de la New York la peste 65 de dolari, si aceasta in primul rand datorita achizitiilor masive ale speculantilor si ingrijorarii care domina piata petroliera de o buna bucata de vreme, legata de capacitatea rafinariilor.
Astfel, la New York Mercantile Exchange (Nymex), barilul de petrol brut cu livrarea in septembrie a atins cota de 65,30 de dolari in jurul orei 6.00 GMT, valoare ce nu a mai fost inregistrata de la lansarea la Bursa a petrolului, din 1983. La International Petroleum Exchange (IPE) din Londra, barilul de Brent din Marea Nordului a atins de asemenea o cifra-record pentru piata londoneza, de 64,57 de dolari.
Cauzele directe ale cresterii
Cauzele acestei cresteri sunt extrem de complexe si nu se intrevede o inlaturare recenta a lor. In primul rand este vorba despre speculantii care au inceput sa parieze pe cresterea petrolului, in al doilea rand de problemele cu care se confrunta majoritatea rafinariilor americane in aceasta perioada, iar in ultimul rand despre tensiunile de pe piata asiatica, unde Arabia Saudita este amenintata cu atentate, iar Iranul cu sanctiuni pentru reluarea programului de imbogatire