Play Station Portable e prima consola care arata "matur" si care e capabila sa-i faca pe adulti sa treaca peste jena de a se juca in public. Recunosc: am muscat cu pofta din ultima recolta de mere otravite ale lui Sony. Soiul care s-a facut cel mai bine toamna asta se numeste Play Station Portable. Fara viermi, lucios si gata sa-ti faca gura apa la o singura apasare pe buton. Dar te si satura?
Te satura, dar risca sa te omoare de oboseala - mai ales daca macar doua-trei shootere celebre vor fi rescrise pentru el.... Altminteri, deocamdata, e un bibelou foarte dragut. Dar sa nu incepem cu concluziile. Ci cu un avertisment: urmeaza o recenzie sincera. Am testat PSP intr-o tara europeana, inainte de aparitia oficiala in magazinele din Romania. Nu m-a sunat nimeni de la reprezentanta romaneasca sa pun o vorba buna. Si n-am auzit de vreun buget de publicitate pentru consola asta... Nu ca m-ar fi influentat in vreun fel, Doamne fereste!
CALITATE. Prima observatie: PSP e o caramida aplatizata. Dar e grea in mod placut - mai ales ca o tii cu amandoua mainile, asa ca n-ai nevoie de bicepsi. A doua observatie e de fapt un soc: nu exista pe piata nici o consola portabila cu o asemenea calitate video! Rezolutia e aproape dubla fata de Nintendo DS, cel mai apropiat concurent, care are doua ecrane, insa nici pe departe aceleasi detalii in vreunul. Insa, pentru calitatea asta, la pretul de aproape 300 de euro (adica unul mic la atata tehnologie noua), s-a platit pe undeva: Net-ul are destule voci de utilizatori care se plang de pixeli decedati pe ecran - adica niste puncte mici care raman aprinse sau stinse tot timpul, indiferent de imaginea afisata.
CONTINUT. Oricum, dupa ce trece primul soc vizual, revenirea cu picioarele pe pamant e brusca: pur si simplu inca nu ai ce face cu PSP deocamdata. In magazinul in care am testat-o nu exista decat un singur joc, o
