In antiteza cu satenii habarnisti, indiferenti, zvoneri si raspandaci, a mai existat o categorie de oameni la Plopeni: voluntarii. Acestia nu au venit acolo numai de "poze", ci chiar au cautat! Am ramas impresionata cand am vazut atata disciplina, constiinciozitate si daruire din partea lor. Au cautat in locuri spre care ti-era teama sa privesti, daramite sa mai si intri... Orice om are un instinct puternic de conservare si cand vezi zone greu de strabatut, oricat de mare ti-ar fi dorinta de a ajuta, teama iti paralizeaza pornirile salvatoare. Tocmai de aceea, in astfel de cazuri, sufletul si constiinta trebuie sa decida. Barierele psihologice in astfel de cautari sunt multiple. O scotocire nu seamana deloc cu o plimbare pe strada. Plecand de la frica de boli cu care ai putea sa te capatuiesti, raie, negi si alte dermatite, te gandesti si la parazitii cu care ai putea pleca acasa - capuse, paduchi, purici... Toate astea pe langa maracinii si paduricea plina de tepi care-ti brazdeaza tot corpul, fara sa ai posibilitatea sa te feresti. Credeti ca baietii care au venit la Plopeni cu gandul de a ajuta parintii, politia si in primul rand copilul disparut au facut vreo referire la aceste inconveniente vadite? Nu! Dimpotriva, sambata seara, cand ne-am despartit, au spus "ar fi bine sa venim si duminica, pentru ca tot e week-end"! Din prima zi au considerat cautarea Andreei principalul obiectiv si nu i-am auzit spunand ca mai au si alte treburi pe acasa, ca nu si-au mai vazut nevestele sau ca n-au mancat decat uscaturi cateva zile.

Primii patru voluntari care au venit au plecat in cautari, organizandu-se ad-hoc, si au cercetat amanuntit si toate locurile ascunse pe care le-au aflat de la localnici. S-au tarat prin gauri stramte in caverne ai caror pereti friabili puteau in orice moment sa se surpe si sa le blocheze iesirea sau pur si simplu sa-i ingroape de vii. Altii