Un ziar respectabil a publicat vineri, 12 august, un editorial scris cu nerv jurnalistic, dar care a lasat legatura fapte-timp in afara analizei.
Autorul ii invoca pe "valutistii de la colt". I-am si uitat. Au disparut inca din 2000, de cand piata noastra valutara s-a schimbat radical. Astazi, nu-i mai vedem nicaieri, nici pe Covaci, nici pe la casele de schimb si nici in hoteluri. E semnul cel mai limpede: cand o piata la vedere merge bine, piata neagra isi strange lucrurile si pleaca.
Citim, apoi, in articolul cu pricina, ca ne-ar paste un mare pericol: "contaminarea economiilor noastre prin banci de bolile ce macina leul". Fiindca astazi, zice autorul, cu lei se pot cumpara doar titluri de stat... Or, dupa cum bine se stie, Ministerul Finantelor nu mai vinde titluri populatiei. Titluri ce erau in voga in anii â90. In banci, economiile in lei se inmultesc si nu e nevoie de nici o carantina care sa le apere de vreo boala. Faptul ca populatia economiseste si in valuta tine de democratia economica.
Mai citim despre inca o "boala" atribuita leului: "tot mai multa valuta in oferte si din ce in ce mai putini lei in cereri inseamna o crestere a pretului leului, respectiv, o ieftinire a valutelor". Aici lucrurile sunt mai complicate. Fiindca nu e ignorat numai timpul, ci si logica economica. Cum ar putea sa creasca oferta daca scade cererea de lei? Mai multa oferta de valuta inseamna, de fapt, o mai mare cerere de lei. Valuta vine in tara cu un scop unic: sa fie schimbata pe lei. Dovada ca leul a devenit atractiv.
Sunt adevaruri economice opozabile datelor din articol. Si atunci, este leul un biet canis dopat?
Metafora este, cred, un mod de a face haz de necaz. Un salariu mediu pe economie ce nu depaseste 200 de euro pe luna, comparat cu preturile europene din Romania, e un bumerang care loveste naprasnic intreaga noastra societate. Dar vina
