Mondialele de atletism din Finlanda au reprezentat pentru delegatia României un esec total. Sportivii tricolori au ratat, rind pe rind, prezenta in finalele probelor la care au concurat, iar cei care s-au calificat totusi in ultimul act, cu o singura exceptie, Marian Oprea, care a obtinut prima medalie din contul tarii noastre (bronzul la triplu salt), au incheiat concursul departe de podium. Daca Nicoleta Grasu a fost a cincea la aruncarea discului, Mihaela Melinte, desi era favorita la o medalie, nu s-a clasat decit pe locul 11 in finala de la aruncarea ciocanului. Melinte a avut o aruncare slaba, de doar 64,31 m, cu patru metri mai putin decit reusise in calificari. Proba a fost cistigata de rusoaica Kuzenkova, cu o performanta de 75,10 m, argintul revenind cubanezei Moreno (73,08 m), iar bronzul unei alte atlete din Rusia, Lysenko (72,46). Stefan Vasilache, Felicia Ţilea si Bogdan Ţarus au ratat si ei calificarea in finale, la fel cum s-a intimplat si cu atleta de la CS Olimpic Sport Craiova, Corina Dumbravean, si ea candidata la o medalie. Campioana europeana (Erfurt) si balcanica (Novi Sad) la 1.500 metri, Corina a prins o serie foarte dificila, in care s-a clasat doar pe locul zece, cu timpul de patru minute, 12 secunde si 35 de sutimi, seria fiind cistigata de rusoaica Chizhenko (4.07:26). In schimb, in cealalta serie, mult mai slaba, s-a obtinut calificarea in finala cu un timp de patru minute, 11 secunde si 82 de sutimi. „Nu stiu ce s-a intimplat. Am fost blocata la un moment dat, chiar si putin impinsa, si nu am mai reusit sa ma calific. Imi vine greu sa cred pentru ca eu speram chiar la o medalie“, a afirmat dupa cursa, cu lacrimi in ochi, Corina Dumbravean. Nici echipa feminina a României de stafeta 4x400 metri nu a ajuns in finala. In lipsa Ionelei Tirlea, accidentata, Angela Morosanu, Alina Ripanu, Maria Rus si craioveanca Mihaela Stancescu-Neacsu au f