Fragilitatea majoritatii parlamentare din prima sesiune se va acutiza din toamna, dupa ce cei 35 de observatori vor parasi Legislativul romanesc pentru a popula salile forului similar european. In urma lor, adoptarea proiectelor Puterii va ramane pe muchie de cutit.
Au trecut prin filtrul structurilor de conducere ale partidelor din care fac parte, au primit aprobarea birourilor reunite ale celor doua camere, au fost "instruiti", mai mult sau mai putin, de catre experti europeni, timp de trei zile, in cadrul unui seminar la Bucuresti si acum se declara gata "sa faca praf" Parlamentul European. Sunt cei 35 de politicieni care vor popula salile Legislativului european incepand cu luna septembrie si pana cand integrarea Romaniei va deveni realitate. Plecarea lor determina insa acutizarea unei probleme care a iscat, si asa, numeroase dispute in forul legislativ si a pus bete in roate adoptarii proiectelor Puterii: fragilitatea majoritatii parlamentare. La Camera lucrurile s-au "aranjat" mai usor, Coalitia detinand aici 152 de mandate, la care se adauga si cele 18 ale minoritatilor care, in mod frecvent, au votat cu Puterea, in timp ce PSD si PRM au centralizat impreuna 142 de voturi, la toate acestea adaugandu-se si cele 19 voturi ale independentilor. Prin plecarea observatorilor din septembrie, Coalitia va pierde 12 voturi din cele 152, proiectele Puterii ramanand sa fie sustinute deci de 140 de deputati. De partea cealalta, a Opozitiei, 11 deputati vor pleca la forul european, soarta dezbaterilor ramanand la latitudinea celor 131 de pesedisti si peremisti care vor ramane in tara. Cea mai mare problema va aparea la votarea legilor organice, Puterea avand nevoie de jumatate plus unu voturi din numarul total, adica de 165 de "pro-uri". Scorul, destul de strans, 140 la 131 in favoarea Coalitiei guvernamentale, nu va fi deci suficient si va avea nevoie de "imbunatatir