Société Générale va plati circa 100 de milioane de dolari pentru a prelua de la Fondul de investitii Delta Private Equity Partners banca DeltaCredit, lider pe piata creditelor pentru locuinte din Rusia, a anuntat vineri institutia rusa, se arata intr-un comunicat Mediafax.
Patricia Cloherty, presedinte si director executiv al Delta Private Equity Partners, a declarat ca pretul platit de grupul francez este de 2,5 ori mai mare decat valoarea contabila la DeltaCredit. "Pretul este in jur de 100 de milioane de dolari si poate fi supus ajustarilor", a spus Cloherty, care a adaugat ca se asteapta ca tranzactia sa fie aprobata de institutiile de reglementare in cursul lunii noiembrie. Société Générale mai detine in Rusia Casa de Credit de consum Rusfinance, banca specializata in imprumuturi pentru automobile Promek Bank, precum si Banque Société Générale Vostok. "Ceea ce lipsea era o institutie specializata in creditele pentru locuinte", a spus Pierre Bourset, director comercial al grupului Société Générale pentru activitatile internationale de retail bancar.
Recent, International Finance Corp. (IFC), divizia pentru investitii a Bancii Mondiale, a achizitionat o participatie in valoare de 6 milioane de dolari la DeltaCredit. "IFC a intrat si a iesit rapid din afacere, obtinand profit", a declarat Kirill Dmitriev, director la Delta Private Equity.
Cu un portofoliu de credite de circa 200 de milioane de dolari, DeltaCredit controleaza o cincime din piata imprumuturilor pentru locuinte din Rusia, evaluata la un miliard de dolari. Banca estimeaza ca piata de credite ipotecare va inregistra o crestere exploziva la 20-30 miliarde de dolari pana 2010, dupa ce finantarile de acest tip au fost reglementate si tot mai multi cetateni rusi doresc sa-si cumpere locuinte.
Société Générale va plati circa 100 de milioane de dolari pentru a prelua de la Fondul de i