Corpul de control al Politiei Romane s-a deplasat, duminica dupa-amiaza spre Suceava pentru a cerceta incidentul petrecut in urma cu cateva zile intre deputatul PD, Aurel Olarean, si cativa politisti locali de la serviciul Rutier. Rezultatele anchetei vor fi prezentate in cel mai scurt timp sefului Politiei Romane si, in functie de rezultatele acesteia, va fi sesizata Comisia de disciplina si imunitate a Camerei Deputatilor privind imixtiunea deputatului in activitatea politistilor.
Povestea a inceput vineri seara, in jurul orei 22.15, cand medicul de garda de la spitalul din municipiul Radauti a anuntat Politia locala despre producerea unui accident de circulatie in comuna Horodnic de Sus si internarea victimelor evenimentului rutier in respectiva unitate.
Potrivit comunicatului remis presei duminica, intrucat nu a putut lua legatura telefonic cu agentii de siguranta publica de la Postul de Politie, a fost constituita o echipa operativa, formata dintr-un specialist criminalist si doi agenti de politie rutiera, care s-au prezentat la sediul subunitatii. Din cercetarile efectuate de politisti, a rezultat faptul ca Arcadie Borcan (21 de ani), din Vicovu de Sus, care se afla la volanul unui autoturism marca Audi 80, inmatriculat la Roma cu numarul 5-E-1139, a acrosat un faeton, condus de Florin Cristinel L. (20 de ani), care circula din sens opus. In urma impactului a rezultat ranirea usoara a lui Grigore Mugurel L. (27 de ani), pasager in atelaj, si a conducatorului autoturismului, precum si moartea calului.
Avand in vedere faptul ca soferul masinii si pasagerul din atelaj se aflau la spital, echipajul s-a urcat in masina cu intentia de a ajunge sa interogheze victimele. In momentul in care au ajuns la trecerea la nivel cu calea ferata, situata la intersectia strazilor Piata Unirii cu Calea Bucovinei, au constatat ca semnalul luminos era in functiune,