Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de persoane au fost audiate

Publicat in Romania Libera, marți 16 august 2005 ·

Echipa de procurori militari, coordonata de generalul Dan Voinea, care se ocupa de cercetarile in dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, a inceput reconstituirile pe teren atat in Bucuresti, cat si in alte localitati din tara (Timisoara, Sibiu, Brasov si altele). Procurorii militari reconstituie, pe baza de schite, declaratii la fata locului, imagini foto si video, unele evenimente care s-au soldat pe durata revolutiei cu numeroase victime (morti, raniti si retinuti). In acelasi timp continua audierile in dosar, pana in prezent sute de persoane care au fost martore la evenimentele din decembrie 1989 depunand declaratii. Dosarul "Revolutia" a fost redeschis la sfarsitul anului trecut, ca urmare a plangerilor inaintate de Asociatia "21 Decembrie 1989", demers care, ulterior, a fost sustinut si de alte organizatii neguvernamentale. De aceasta data, acuzatiile care se aduc sunt imprescriptibile: crime impotriva pacii si umanitatii, distrugerea unor bunuri de stat etc. Procurorii militari au citat atat ca martori, dar si ca invinuiti mai multe persoane care, la inceputul anului 1990 si dupa, au detinut importante functii guvernamentale in cadrul unor institutii precum: Armata, SRI, Ministerul Apararii, Presedintie. Echipa de procurori militari, coordonata de generalul Dan Voinea, care se ocupa de cercetarile in dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, a inceput reconstituirile pe teren atat in Bucuresti, cat si in alte localitati din tara (Timisoara, Sibiu, Brasov si altele). Procurorii militari reconstituie, pe baza de schite, declaratii la fata locului, imagini foto si video, unele evenimente care s-au soldat pe durata revolutiei cu numeroase victime (morti, raniti si retinuti). In acelasi timp continua audierile in dosar, pana in prezent sute de persoane care au fost martore la evenimentele din decembrie 1989 depunand declaratii. Dosarul "Revolutia" a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania Meta a fost amendată de Comisia Europeană cu aproape 800 de milioane de euro din cauza practicilor abuzive de pe Facebook Marketplace

Libertatea acum 41 minute
Comisia Europeană a amendat compania Meta cu 797,72 de milioane de euro pentru încălcarea normelor impuse de Uniunea Europeană, relatează Financial Times.

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Mesajul familiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Familia a transmis un mesaj privind ceremonia care a avut loc azi. "Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București (șoseaua Giurg

Marcel Boloş: termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale, prelungit până la 20 decembrie 2024

Mediafax acum 3 ore
Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, anunţă că termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la 20 decembrie 2024. În plus, Ministerul Finanţelor va propune permanentizarea acordării bonificaţiei de 3% pentru contribuabilii care ş

Raportul de sustenabilitate IULIUS 2023: 500.000 de mp certificați LEED, scăderea cu 26% a consumului total de energie şi progrese privind reducerea amprentei asupra mediului

Press Alert acum 44 minute
Grupul Iulius, unul dintre cei mai mari dezvoltatori mixed-use de regenerare urbană din România, a continuat să facă progrese în implementarea strategiei de sustenabilitate la nivelul întregului portofoliu. Iulius a dezvoltat peste 310.000 mp de ret

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 6 minute
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

Oana Roman, despre situația în care se află Adriana Bahmuțeanu, după moartea lui Silviu Prigoană. „Poate mai puțin zgomot ar fi bine”

Libertatea acum 2 ore
Oana Roman s-a aflat printre vedetele care au transmis un mesaj emoționant după moartea lui Silviu Progoană, prezentând condoleanțe familiei. Vedeta a măsrturisit că nu era apropiată de acesta, însă îl aprecia foarte mult pentru numeroasele declaraț

ÎPS Teodosie poate fi judecat în dosarul în care e acuzat de cumpărare de influență. Decizia Curții de Apel Constanța

Ziare.com acum 4 ore
Curtea de Apel Constanţa a decis că Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, poate fi judecat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, însă decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată în trei zile de

UPDATE Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre cazul băiatului mort la SJU Târgu Jiu: Dacă eram chirurg, eu l-aş fi operat pe băiat/ Ce măsuri va lua în scurt timp Ministerul Sănătăţii

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, întrebat de jurnalişti cum comentează cazul adolescentului mort la SJU Târgu Jiu pentru că medicul chirurg nu a intervenit, că el, personal, l-ar fi operat. Rafila a menţionat că a dat răspunsu

UE finanțează pentru prima dată achiziții comune de armă, majoritatea pentru Ucraina

HotNews acum 29 minute
Uniunea Europeană a anunțat joi că a finanțat, pentru prima dată, achiziția comună de arme de către cei 27, majoritatea fiind pentru Ucraina, relatează AFP. UE finanțase deja achiziții de arme pentru a ajuta Kievul, dar în afara bugetului său, dator

Vremea

București
acum

joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/9°
sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
Constanta
acum

joi

6°/10°
vin.

7°/8°
sâm.

5°/8°
dum.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/5°
vin.

-2°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°