Pana la Basescu, nici un alt presedinte al Romaniei nu a acuzat premierul in functie de minciuna. Iliescu sau Constantinescu au avut si ei uneori relatii tensionate cu prim-ministrii ori s-au aratat nemultumiti de acestia. De pilda, atunci cand a sustinut schimbarea lui Radu Vasile, Constantinescu a argumentat ca negocierile cu UE reclama alte competente decat cele dovedite pana in acea clipa de premier. La randul sau, atunci cand a considerat ca Adrian Nastase adopta un stil politic inadecvat la valorile social-democratiei, Iliescu l-a acuzat ca e arogant. De la incompetenta si aroganta pana la acuzatia de minciuna, pe care Basescu a lasat-o sa pluteasca deasupra lui Calin Popescu-Tariceanu, e drum lung. Cum anume se explica aceasta acuzatie foarte grava?

Sa fie vorba despre adversitate? Sa fi devenit presedintele un opozant al premierului? Greu de crezut. Basescu si Tariceanu nu pot fi adversari decat daca vor sa nimiceasca guvernul si propriile partide. Intr-adevar, daca presedintele si premierul intra in conflict, pierd atat echipa guvernamentala, cat si Alianta. Guvernul pierde pentru ca orice conflict dintre PNL si PD impinge unul dintre partide catre o asociere tacita cu PSD sau cu PRM, mult mai instabila decat formula prezenta. La randul lor, partidele ar pierde pentru ca nici unul nu poate accepta alianta cu fostii adversari decat cu riscul compromiterii totale. Reproducerea “scenariului Voiculescu” in cazul PNL sau PD ar duce la acelasi efect ca si in cazul umanistilor: transformarea partidului intr-un actor lipsit de constanta, adica periferic.

Daca nu e vorba despre adversitate, sa fie atunci vorba despre concurenta? E mult mai probabil ca lucrurile sa stea asa. Basescu si Tariceanu, PD si PNL se simt mai degraba concurenti decat aliati. De altfel, istoria cresterii si descresterii asocierii politice a liberalilor si a democratilor rele