Un primar de sector spunea odata ca se simte ca un ghiseu in care cetatenii sint invitati sa arunce cu rosii si oua stricate. Era frustrarea omului ales pe o functie, in care alegatorul isi pune mereu mai multa speranta decit e cazul.

Poate parea incredibil, dar si primarii au frustrarile lor. De ani de zile stau pe niste scaune care, oricit de confortabile ar parea din afara, in realitate, le dau mai multa bataie de cap decit satisfactii. Li se cere sa faca mult, dar de la centru li se ofera putine pirghii.

Toate guvernele de pina acum au clamat sus si tare descentralizarea ca pe o binecuvintare europeana, dar au aplicat-o strimb, ca un tratament revolutionar pe un pacient care moare de foame.

Primarii sint scosi la inaintare, in ultimii cincisprezece ani, doar in campanii, cind promit marea cu sarea, apoi, pe timpul mandatului, sint aratati cu degetul, ca adevarate cauze pentru viata grea a romanului. In fapt, primarul e acolo pe post de supergospodina, care trebuie sa faca o mincare ca sa sature pe toata lumea, cu bani putini.

Nu toti se pricep sa gateasca, evident, iar unii mai si fura din ingrediente.

Lucrurile sint pe cale sa evolueze. Legile administratiei se schimba din toamna. Primarii primesc, in sfirsit, ce li se cuvine: vor avea in miini si piinea, si cutitul. Gata cu scuzele de dupa mandate cum ca n-au avut majoritate in consiliu, ca n-au avut resurse, ca a plouat prea mult, iar sarea de la deszapezire a stricat asfaltul abia turnat.

Primarii vor avea toate pirghiile pentru a-si onora promisiunile. Vor putea lua decizii pentru binele localitatilor si fara consultarea consiliului local, vor putea angaja credite mai multe, daca vor fi in stare sa puna pe hirtie proiecte bancabile, vor avea toate premisele sa lase deoparte lupta surda politica, pentru ciolan, si sa faca treaba pentru car