Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Performanta va fi noul criteriu pentru transferarea pe locurile fara taxa

Publicat in GAZETA de SUD, marți 16 august 2005 ·

Pina la inceperea anului universitar 2005-2006, Universitatea din Craiova, dar si cele din intreaga tara sint obligate sa stabileasca criterii de performanta - indici de diferentiere pentru studenti. Aceasta masura a fost luata de curind de ministrul invatamintului, Marian Miclea, prin Legea nr. 224/11 iulie 2005 privind invatamintul universitar si postuniversitar cu taxa peste locurile finantate de la bugetul de stat. Nivelul de pregatire al studentilor va fi stimulat, incepind cu anul universitar 2005-2006, de o noua masura a Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC). Potrivit celor stabilite de ministrul invatamintului, Marian Miclea, pina pe 1 octombrie, toate universitatile din tara au datoria de a adopta indicatori de performanta, pe baza carora studentii de pe locurile cu taxa, dar cu rezultate foarte bune la invatatura, sa aiba sanse egale cu cei de la buget. Mai mult, in functie de notele obtinute pe parcursul unui an universitar, studentii au sansa de a trece la buget fara sa mai dea alte examene. Fata de aceasta noua masura, conducerea Senatului Universitatii din Craiova s-a aratat extrem de interesata. Prorectorul universitatii, prof. univ. dr. Radu Constantinescu, a precizat: „Aceasta hotarire a MEC este binevenita. Senatul Universitatii se vede nevoit sa analizeze si sa stabileasca indicatori de performanta pentru studenti, activitati de cercetare etc., care sa vizeze in primul rind calitatea invatamintului. Astfel, cei mai buni de pe locurile cu taxa vor avea sanse egale cu cei de la buget“. Totodata, reprezentantii Universitatii din Craiova au adaugat ca, prin acesti indicatori de departajare, studentii care au fost admisi la facultate pe locurile cu taxa au la final de an posibilitatea sa treaca pe cele de la buget fara sa mai sustina alte examene. Iar studentii de la buget, pentru a-si pastra locul, trebuie sa acumuleze un numar de credite, prestab

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°