In comuna Borascu din Gorj, satenii sustin ca singurele ajutoare primite au fost "o sticla de ulei, doua conserve de mazare, una de ciuperci si o punga de zahar", donate de un politician. De la Primarie nu au vazut decat "doi saci de ciment, o pereche de cizme si cateva scanduri". Majoritatea batrani si traind dintr-o pensie de la CAP, nu au putere sa-si inalte singuri alte case. Borascu, Godinesti, Alimpesti si Berlesti. Prin toate aceste comune din judetul Gorj au trecut apele. Nu si reprezentantii statului. Acolo, "toata lumea se canta!". Unii se plang mai cu naduf, altii mai cu temere, spunand ca au fost mai paziti de Dumnezeu. Peste tot, insa, saracie lucie. Am lasat in urma vaiete, case darapanate, certuri pentru cateva haine si alimente primite de la sponsori. Si praful gros de pe drumul neasfaltat.
Ca sa intelegi drama prin care au trecut oamenii din comuna Borascu, trebuie sa o iei la pas si sa te opresti la fiecare casa. Drumul serpuieste bolovanos printre gospodariile spalate de orice urma de bunastare si nimicite de potop. Nu-i chip sa gasesti vreo casa mai zdravana si mai ferita de valtoarea Jiltului, raul care si-a umflat pieptul, aruncand cu ura toata bogatia apelor sale tulburi in casele pricajite, din chirpici batran si pacatos. Oamenii, chirciti si ei ca locuintele in care traiesc, stau mai mult pe la porti. Gospodariile le-au fost distruse. "Ce sa facem? Gradina nu mai avem. In camp totul e topit, culcat la pamant!", spune cu amaraciune tanti Constanta. Si imediat da sa-mi arate si camerele joase, in care si acum, dupa saptamani bune, mai pluteste miros de mucegai. Miros acru de balta.
DE LA STAT, NIMIC. Lemnele taiate pentru iarna, cotetele, pasarile, aragazul, toate i-au fost distruse. Acum, tanti Tanta sta si jeleste. Atat i-a mai ramas, caci, la 77 de ani, "Dumnezeu ma asteapta la el, nu mai imi da vreme de facut casi". Isi ste
