Ce vara obositoare, trista, chinuita, plina de calamitati naturale si politice care mai de care mai aberante... si cine stie cate ne mai rezerva si de-acum inainte... Am avut inundatii catastrofale, canicula insuportabila, avioane prabusite, atentate peste atentate de parca, Doamne iarta-ma, s-ar apropia acele vremi de mult prevestite...
Toti oamenii cu care-am vorbit in ultimul timp mi s-au parut deprimati si singuri, in criza de valori si de credinte. Lumea intreaga pare o nava abandonata, navigand in deriva catre cine stie ce liman...
Si eu am obosit sa mai cred intr-o multime de lucruri in vara asta ciudata. Am obosit sa mai cred, cu incapatanarea de altadata, ca se poate face ceva in tara asta pe care ne straduim s-o urnim catre o lume mai buna, s-o scoatem din ale ei, s-o dezvatam sa-si fure singura, cu o dexteritate care pare-a fi singurul ei talent, caciula de pe crestet. Nu mai pot crede asta.
Sigur, o sa intram in Europa, in 2007 sau 2008 – nimanui nu pare sa-i mai pese de data precisa – din motive geo-strategice, economice, in general conjuncturale. Dar nu mai sunt atat de sigur ca lumea civilizata ne va civiliza si pe noi. "Ce a scos din voi Apusul cand nimic nu e de scos?", se intreba Eminescu.
Si-n orice caz nu mai sunt deloc sigur ca meritam catusi de putin miracolul care se va petrece.
In ultimele luni, mai mult decat in anii precedenti, am putut sa ne dam seama de adevaratele dimensiuni a ceea ce se numeste, cu un termen deja prea batut si prafuit, coruptie in Romania. Pe timpul guvernarii PSD lucrurile stateau cumva mai simplu si speranta era mai mare.
Aveam pe de-o parte un mare partid populist, spre care migrasera din oportunism toate elementele reactionare, venale, cinice, corupte, toata Romania rosie din trecut, cu comunistii si securistii ei. Caracatita. Stiam precis unde se
