Artist plastic resident în Montreal, Florian Liber este o prezenţă extrem de alertă în spaţiul occidental, nord american şi european deopotrivă, şi este interesat în aceeaşi măsură de limbajele consacrate şi de noile medii şi tehnologii. Pornind de la premisa, aproape o profesiune de credinţă, că arta facilitează comunicarea după cum şi comunicarea încarcă şi determină expresia artistică sau, mai ferm exprimat, că arta şi comunicarea sînt acelaşi lucru, Liber îmbină exprimarea artistică propriu-zisă, de la pictură şi pînă la tehnicile digitale, cu toate consecinţele lor în definirea spaţiului simbolic şi virtual, cu analiza teoretică şi cu investigarea directă a multiplelor înfăţişări ale lumii contemporane. Iniţiind un proiect de cercetare asupra disoluţiei corpului uman, aşa cum este el proiectat în procesul de virtualizare prin procedee numerice şi prin practici mediatice, Florian Liber (artist plastic, Universitatea din Montreal) a avut sprijinul nesperat al unui material didactic cu totul excepţional, şi anume concursul de felaţie pentru fetiţele de doisprezece ani, organizat după triumful paradei homosexualilor din Montreal. Iată relatarea lui Florian Liber, preluată de pe internet şi publicată cu avizul şi consimţămîntul autorului! (P.Şuşară)
Birth of Cool sau naşterea noii mode pe Net
Se întîmpla la Parada Homosexualilor, în Montreal, la cîteva săptămâni după ce au cîştigat dreptul de a se căsători. Participantele la concursul de felaţie sunt fete de 12 ani, iar obiectele sunt organele genitale ale băieţilor sub 18 ani - pentru a nu putea fi arestaţi, fiind minori. Se poate viziona sau vizualiza numeric în reţeaua Net o parte din desfăşurarea concursului, imaginile sunt captate digital pe telefonul mobil. Televiziunea naţională quebequeză (RDI.CA, TQS.CA) a hotărît să Ťfacă reclamăť indirectă concursurilor prin intermediu