Familia Cantemireştilor constituie un capitol senzaţional de istorie, în primul rând pentru Moldova anilor 1680-1711, dar şi pentru Rusia lui Petru I. Piese importante din acest dosar al familiei Cantemir, extrem de complicat şi de voluminos, sunt revalorizate periodic. Bibliografia română şi rusă pe tema Cantemireştilor e impresionantă. O sinteză recentă a acestei problematici am citit în capitolul Vremea Cantemireştilor, redactat de Paul Cernovodeanu, în tratatul Istoria Românilor, patronat de Academia Română, volumul V, Editura Enciclopedică, 2003, p. 296-340 (împreună cu o bibliografie actualizată a domeniului). Amintesc câteva repere, îndeobşte cunoscute. Cazul domnitorului Constantin Cantemir (domn al Moldovei în 1685-1693) este suficient de glosat, după cronica lui Neculce şi după biografia redactată de fiul său Dimitrie. Situaţii politice elucidate constituie biografia fiilor săi Antioh (de două ori domn al Moldovei, în 1695-1700 şi 1705-1707), filoturc, şi Dimitrie (şi el de două ori domn, însă de fiecare dată pentru foarte scurtă vreme, în 1693 şi în 1710-1711), filorus. Căsătorit în 1699 cu fiica lui Şerban Cantacuzino, Casandra, Dimitrie Cantemir nutrea în secret şi gândul de domn al }ării Româneşti, ca succesor legitim, într-o adversitate veche şi înverşunată a Cantemireştilor cu Constantin Brâncoveanu. Dar cea mai mare ambiţie politică a sa era aceea de a instaura dreptul ereditar la tronul Moldovei, în favoarea dinastiei Cantemireştilor, ambiţie dezvăluită în decembrie 1710, la a doua înscăunare. }arul Petru I i-a dat garanţii (printr-o diplomă) şi speranţe pentru realizarea acestui vis, cu înţelegerea secretă că va trece, la timpul potrivit, de partea ruşilor. Format la Constantinopol, Dimitrie Cantemir a obţinut tronul Moldovei, în condiţiile acutizării conflictului ruso-turc, ca reprezentant de încredere al intereselor Porţii. Întoarcerea lui D