Primul caz de infectie cu virusul West Nile (care poate provoca meningo-encefalita) din acest an a fost descoperit saptamana trecuta, la un adolescent de 15 ani din Mogosoaia internat la Spitalul Colentina.
Virus localizat pe 8 august
Virusul, care este descoperit pentru prima data in ultimii 15 ani in Ilfov, a fost localizat pe 8 august de medicii de la Institutul de boli infectioase „Matei Bals„.
Acestia au sesizat Directia de Sanatate Publica (DSP) Ilfov in legatura cu rezultatele analizelor unui pacient in varsta de 15 ani, care aratau ca meningita de care sufera este provocata de virusul West Nile.
Veronica Costache, medic la Sectia de epidemiologie la DSP Ilfov, spune ca, cel mai probabil, copilul s-a infectat ca urmare a unor intepaturi de tantar.
Bolnavul este Cristian Anghel, fiul cel mare al unei familii nevoiase de rromi, din comuna Mogosoaia, judetul Ilfov. Mama lui, Elena, ne-a povestit cu lacrimi in ochi ca nu mai stie ce sa creada despre starea lui Cristian, alintat acasa Franti, pentru ca el se simte in continuare rau, chiar daca medicii de la Colentina spun ca-l vor externa in cateva zile.
Primele semne au aparut in mai
„Ajutati-mi copilul pentru ca, la ultima vizita, ne-a spus ca inca il mai doare capul si ii e greata, ca atunci cand l-am internat”, spune Elena. Cu toate acestea, medicul care-l ingrijeste pe Cristian a tinut sa ne asigure ca raspunde bine la tratament si urmeaza sa plece acasa in cateva zile.
Primul semn a aparut in luna mai, cand Cristian Anghel s-a plans de dureri puternice de cap. In urma controlului medical de la Spitalul Buftea nu s-a descoperit nimic grav. La sfarsitul lunii iulie, pe 28 dupa-amiaza, Elena spune fiul ei s-a trezit din somn cu febra mare, desi nu era racit.
Ingrijorati, parintii si-au urcat copilul in taxi (t