Atitudinea antimetodă a lui Cioran continuă într-un fel vechea polemică a scepticilor împotriva stoicilor, cei din urmă aflîndu-se la originea unor pedanterii ale epocii noastre. Ei se preocupau cu asiduitate de subtilitatea formală, studiind logica, gramatica, retorica, filosofia limbii. Acele lekta formulate de ei prefigurează semiotica.

*

Asemenea poeţilor, Cioran s-a instalat într-un prezent vidat, însă al cărui vid sui generis e colcăitor de germenii tuturor latenţelor, precum Neantul mallarméan: ,Cum să cînţi prezenţa, cînd posibilul, el însuşi este atins de o umbră de vulgaritate? între poezie şi speranţă, incompatibilitatea este completă. Deoarece poezia nu exprimă decît ceea ce s-a pierdut sau ceea ce nu este - nici măcar ceea ce ar putea să fie. Semnificaţia sa finală: imposibilitatea oricărei actualităţi". Sînt cuvinte referitoare la Eminescu, dar ele nu oglindesc şi figura lui Cioran însuşi?

*

,Mi-am spus că Mozart este, poate, omul cel mai deplin, cel mai frivol şi cel mai profund, care a ştiut să exceleze în delicateţe ca şi în tenebre, şi care a rămas la fel de pur în veselie ca şi în cea mai neagră deznădejde". Altfel zis, o puritate a demoniei. Substitutul sfinţeniei a fost, la Cioran, această puritate a demoniei.

*

Principala armă pe care, în chip obiectiv, Cioran a îndreptat-o împotriva regimurilor totalitare este autentificarea, cultivarea asiduă a ,omului concret", preconizat de Nietzsche, asumîndu-şi gama integrală a contradicţiilor, slăbiciunilor, limitelor acestuia. Or procesul de (re)stabilire a veridicităţii umanului este coincident unui act de libertate. Iar libertatea reprezintă în sine o contrapondere a nonsemnificaţiei, o invalidare a absurdului, întrucît revelă esenţa vieţii. ,Datorită libertăţii, existenţa ajunge la propria ei substanţă, se sustrage risi