O ştim cu toţii: românii şi-au făcut o tradiţie din a declara că ,România este ultima ţară din lume" (Cioran)1. În zilele noastre atitudinea respectivă prevalează în cercurile intelectuale ,occidentalizate", printre unii români din diasporă, tinerii cu gândul doar la emigrare, cetăţenii nemulţumiţi din clasele de mijloc, în special din marile oraşe; este rar întâlnită în mediile religioase, printre intelectualii tradiţionali, micii orăşeni, ţărani, pensionari, boema artistică şi în rândurile lumpen proletariatului. Anatemizarea românilor de către români, ce pare uneori să desfidă orice logică, devine într-un fel ,coerentă" privită din lumina narcisismului cultural al modernităţii.

Intelectuali de frunte, de la Heidegger la Jürgen Habermas (eseul Dezvoltarea morală şi identitatea ego-ului) şi Christopher Lasch (Cultura narcisismului) au descris această ,boală" a ultimului secol. Născut din anxietăţile, tensiunile şi nihilismul timpurilor moderne, ,ego"-ul narcisist percepe lumea din jur ca un mediu depravat, ostil dezvoltării persoanei umane. în loc să iniţieze acţiuni viguroase şi lucide, în cooperare cu semenii săi, pentru schimbarea stării de fapt, ego-ul cade pradă nesiguranţei, disperării şi neputinţei. Toate aceste stări ,negative" se manifestă prin violenţă, furie nestăpânită şi vindicativă, visuri de omnipotenţă prin acumularea maniacală a simbolurilor puterii (bani, cunoştinte, ,imagine publică") sau, dimpotrivă, prin fantezii regresive, de întoarcere la o imposibilă stare de perfecţiune paradisiacă.

O altă caracteristică a ,ego"-ului narcisist este dependenţa sa totală de îimaginea din oglindă". Unii autori îl numesc chiar ,eul oglindă" (Charles H. Cooley). Trăind

într-o ,societate a spectacolului", identitatea ,ego"-ul narcisist depinde de imaginea sa din mass media. întrucât identitatea umană este relaţională (Pi