Nu inteleg si pace, de ce atitia privitori cu voluptate si intensitate la farmecele noastre femeiesti, exprimate in variate feluri si, adevarat, exhibate in ultima vreme cu generozitate pe micile ecrane, acum in anotimpul „marilor vacante“, se metamorfozeaza repejor in foarte pudici si scortosi moralisti cind devin comentatori? Chiar si de programe TV. De parca ipocrizia nu ar putea sa-si ia si dumneaei macar citeva zile de libertate, precum ne ofera presedintele tarii, ca un indemn la firesc si buna dispozitie.
O remarcabila cunoscatoare in ale filmelor, care bucura multa lume pe vremea cind mama incepea sa ma duca la cinema – debutul l-am facut la „Melodia“ (Stefan cel Mare, colt cu Lizeanu, asta, asa, pentru bucurestenii de odinioara si Radu Cosasu, care iubeste Bucurestiul precum Cristian Tabara „Bucataria lui Radu“) –, cum spuneam, o doamna, chiar doamna si in vremuri de tovarasie, pe numele ei Ecaterina Oproiu, „dadea“ foarte bine pe micul ecran, era „cool“, cu farmec, eleganta si bun gust feminin, ca si actritele pe care le adora, de la Bette Davis si Catherine Hepburn pina la Ingrid Bergman, ne atragea atentia, mereu si mereu: „Sa nu va fie rusine daca sinteti si tinere si frumoase si inteligente!“ Ca un fel de „Sic!“ adresat baietilor cuminti si inteligenti, dar plini de ifose de superioritate!
Sigur ca timpurile s-au schimbat, sintem pe picior de egalitate si totusi, in vremurile acestea „macho“ de ambe sexe, cind feminismul pare mai mult o chestiune de militantism decit de machiaj si manichiura, nu-mi pot reprima o unda de revolta melancolica, privind stradaniile domnilor contemporani de a bagateliza pe fata ceea ce-i obsedeaza pe ascuns. Programele TV estivale nu sint productii monahale pentru sarbatorile din calendar inscrise cu rosu, iar atmosfera destinsa a vacantelor ar putea permite si saptamini, zile sau doar ore de desti