Pina la urma, au scapat cu viata. Nu se racisera bine pneurile navetei Discovery, ca editorialistii au inceput sa scrie cu pofta. Pina sa ajunga echipajul lui Eileen Collins la conferinta de presa – direct de pe pista, dupa o aterizare impecabila – verdictul era dat: „NASA – te rid si pionierii!“. Continuarea fireasca: „La ce ne trebuie oameni in Cosmos? De ce aruncam banii, in loc sa rezolvam Problemele Planetei?“. Raspunsul e, intr-adevar, extrem de dificil. Nu de dat – ci de acceptat. Ideea e ca avem o problema. Care le bate pe toate. Ii zice Sfirsitul Lumii.
Sintem intr-un moment cind SF-ul pe care ni l-au tot scris de-alde Clarke, Asimov, Cordwainer Smith, Michael Crichton, Larry Niven si Jerry Pournelle, Ben Bova, Kim Stanley Robinson, Stephen Baxter si altii ca ei risca sa se adevereasca. Ma refer la lucrarile pe tema „Sfirsitului Lumii“ si cum scapam de el – sau nu. In primul caz, ramine ceva viata pe Terra, inclusiv oameni, dar numai viata n-ar fi aia. In cel de-al doilea, se-alege praful de tot Universul. Cauze: minia naturii sau mina omului (din imprudenta, prostie sau dementa criminala).
Va plac Topurile? Iata piesele din Top 5 – Sfirsitul Lumii, facut de oameni de stiinta, nu de oameni de stiinta care scriu SF: Coliziunea Pamintului cu un meteorit sau cu o cometa/ O eruptie vulcanica de amploare catastrofala/ Inundarea planetei prin topirea Calotelor Polare/ Nanoroboti scapati de sub control/ Virus tip Ebola cu transmitere prin aer. Topul intreg e de 20, dar ca sa nu ridem prea mult, l-am scurtat. In plus, am eliminat bucata campioana: Acceleratorul de particule care distruge Universul. El exista, n-are decit 4 metri lungime, si, teoretic, poate sa creeze o „gaura neagra“ care sa provoace un Big Bang pe dos. Adica opusul Exploziei Primordiale din care se crede ca a aparut Universul. Bun - de ce avem o asemenea scula? Ca sa des
