Anul acesta, au loc mai multe turnee de tenis, organizate pe teritoriul Statelor Unite, ele facand parte dintr-un circuit mai mare. Participant la acestea, constanteanul Andrei Pavel nu a reusit obtinerea unor rezultate foarte bune, el fiind de altfel eliminat si de la ultimul turneu de acest gen la care a fost prezent, cel de la Cincinnati, dotat cu premii in valoare de 2450000 de dolari. Pavel l-a intalnit in runda inaugurala pe David Nalbandian, cap de serie numarul unsprezece, si a pierdut in fata acestuia in doua seturi, 2-6, 6-7 (3/7). Totusi, pentru aceasta "performanta", romanul va primi un punct ATP si un cec in valoare de 7.500 de dolari. De asemenea, Pavel va continua in competitia de dublu, cu acelasi Leos Friedl (Cehia), unde vor intalni perechea elvetiana Yves Allegro/Roger Federer. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Anul acesta, au loc mai multe turnee de tenis, organizate pe teritoriul Statelor Unite, ele facand parte dintr-un circuit mai mare. Participant la acestea, constanteanul Andrei Pavel nu a reusit obtinerea unor rezultate foarte bune, el fiind de altfel eliminat si de la ultimul turneu de acest gen la care a fost prezent, cel de la Cincinnati, dotat cu premii in valoare de 2450000 de dolari. Pavel l-a intalnit in runda inaugurala pe David Nalbandian, cap de serie numarul unsprezece, si a pierdut in fata acestuia in doua seturi, 2-6, 6-7 (3/7). Totusi, pentru aceasta "performanta", romanul va primi un punct ATP si un cec in valoare de 7.500 de dolari. De asemenea, Pavel va continua in competitia de dublu, cu acelasi Leos Friedl (Cehia), unde vor intalni perechea elvetiana Yves Alleg