In alte tari central-europene, proiectul anticomunist este asumat la scara larga, in Romania functioneaza ca pretext demagogic.
Ceea ce face din anticomunismul si comunismul romanesti fenomene esential identice este demagogia. Probabil din cauza „boicotului istoriei“, romanii aleg sa simuleze existenta istorica, adica mai mult se prefac decit se implica in mod real in proiectele de organizare si conducere a societatii, asumindu-si doar partial riscurile si eforturile inerente. Nu conteaza daca aceste proiecte sint autohtone sau importate, comunismul fiind si el, cum demonstreaza Daniel Barbu in Republica absenta, un proiect al societatii romanesti, nu doar o ocupatie straina, cum pretinde comodul loc comun; odata adoptat, el este simulat ca un proiect romanesc „autentic“. Or, demagogia este instrumentul fundamental al acestei simulari.
Spre deosebire de alte tari central europene, unde proiectul comunist este asumat la scara larga, in Romania el functioneaza in mare parte tot ca pretext demagogic. Comunismul suscita, in prima lui faza, o adeziune mai mult sau mai putin constienta prin avantajele pe care le ofera celor de jos (de la apartamentele „moderne“ pina la razbunarea pe fosta clasa conducatoare), dar dincolo de aceasta nu exista o asumare clara a valorilor noii ideologii. Nu vreau sa spun ca ar fi fost in sine un lucru bun ca valorile comuniste sa prinda, ci doar ca regimul comunist in Romania nu modifica prea mult tiparul social si politic al societatii romanesti traditionale. Participarea politica ramine la aceleasi cote dezastruoase dintotdeauna, in ciuda principiilor declarate ale comunismului, elita este inlocuita cu o alta elita (din punct de vedere sociologic, deci nu in termeni de valoare), lasind aceeasi prapastie intre virful si baza piramidei sociale.
Sigur, diferentele sint importante: colectivismul comunist
