Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satenii acuza constructorul podurilor

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 19 august 2005 ·

Piriul Desnatui a depasit cotele de pericol in dreptul comunei Goicea. Zeci de localnici se instalasera pe post de santinele pe podul care traverseaza piriul. In caz de nevoie ar da alarma. Satenii care au casele in apropierea albiei piriului s-au agitat de ieri, de cind au auzit ca apa din Lacul Fintinele va fi dirijata spre Desnatui. Cristian Gaie a fost gind la gind cu prefectul Giugea si a luat initiativa construirii unui dig improvizat care sa apere cele citeva case aflate in pericol. Doua tractoare ale cetatenilor din comuna aduceau pamint, iar cinci, sase oameni in virsta se straduiau sa-l batatoreasca. Primarul Ion Petria umbla de colo-colo, incercind sa convinga mai multi oameni sa iasa la dig. Cei prezenti pareau angajati la cooperativa „Munca in zadar“ pentru ca pamintul insirat pe marginea piriului va fi spulberat la cea mai mica viitura provocata de stavilarele de la Lacul Fintinele, care o sa cedeze, sau de inca o ploaie zdravana. Satenii strigau in gura mare ca TCIF-ul, cel care a construit podul de pe Desnatui, a facut economie la materiale si aripile care aparau satul de inundatii sint mai mici decit in proiect. „Sa se verifice la TCIF, ca au construit podul asta acum trei ani si, daca Dumnezeu mai ploua, se duce de parca nici nu ar fi fost. Eu stiu de la ei ca pe proiect aripile care ar fi trebuit construite in albia piriului pentru a apara satul de inundatii erau mult mai lungi. Au incasat banii si nu i-a controlat nimeni, iar acum vine apa peste noi“, striga cit il tinea gura Cristian Gaie, proprietarul unuia dintre cele doua tractoare care carau pamint la pod. La inundatiile din '70, parintilor lui Gaie le-a fost luata casa de ape, iar acum omul este pe cale sa retraiasca nenorocirea de atunci. Cotele crescute ale apelor au dereglat mecanismul de functionare al microcomplexului hidrologic La Goicea Mica, linga albia Desnatuiului, a fost construit

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum o ora
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 2 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Un râs a fost salvat după ce a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri din masivul Parâng

HotNews acum o ora
Un râs a fost recuperat, marţi, dintr-o fântână cu o adâncime de aproximativ 15 metri din masivul Parâng, a anunţat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, potrivit Agerpres. Râsul a fost văzut de localnici, care au anunţat autorităţile. La misiune au

Constantin Toma spune că nu ar fi bine ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale: Probabil o parte din colegi de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă, poate scapă de el / Practic, ne-am îndrepta spre alegeri anticipate

News.ro acum 43 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat marţi că în opinia sa nu ar fi bine ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale, arătând că probabil o parte din colegi de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă, poate scapă de el. ”P

Cătălin Cîrstoiu: Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională / În continuare cred că o echipă de oameni care nu au făcut politică poate schimba în bine soarta acestei ţări. Şi este momentul!

News.ro acum 31 minute
Medicul Cătălin Cîrstoiu, Manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi decan al Facultatii de Medicină Bucureşti, care a fost retras din cursa electorală pentru Primăria Capitalei, după ce iniţial fusese anunţat de coaliţia PSD-PNL, afi

Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav

News.ro acum 31 minute
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital.

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum 2 ore
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum 2 ore
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

S-au închis pârtiile de schi de la Sinaia, la altitudinea de 2.000 m, din cauza vântului puternic

Mediafax acum 3 ore
Domeniului schiabil din staţiunea Sinaia a anunţat, marţi la amiază, închiderea pârtiilor de la altitudinea de 2.000 de metri, din cauza rafalelor puternice de vânt. Începând cu ora 12:00, vânzarea cartelelor la mijloacele de transport pe cablu a fo

Vremea

București
acum

10°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/11°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°