Cele mai multe vesti din Japonia privesc modul cum muncesc niponii. Sunt vesti care ar trebui sa ne provoace, dar nu stiu daca europenii chiar ii admira pe japonezi pentru felul in care muncesc.
Daca e ceva natural, daca ei nu pot sa munceasca altfel e una. Dar daca au ajuns la acest tip de relatie cu munca programatic, poate si contra dorintelor unei parti insemnate din populatie, atunci e altceva si numai motive de admiratie nu-s. Fapt e ca determinarile lor pentru munca nu seamana cu ale noastre. Oricat de ordonat ar fi un neam european, acesta n-o sa ajunga niciodata in situatia de a-i fi domolit zelul printr-o lege. Din cand in cand, pe langa stirile despre succesele in munca ale Japoniei, ne sosesc si unele completari - de neinteles pentru noi - referind la eforturile pe care le face guvernul pentru a-i mai opri pe japonezi din lucru. Ca si specia aceea stranie de soricei care, cand li se face de imperechere, se puiesc neintrerupt doua saptamani, pana ce mor de istovire erotica, japonezii nu mai pot fi domoliti, in nevoia lor clinica de a se istovi muncind, decat prin legi restrictive drastice.
Un economist roman care a lucrat pe vremuri pe Calea Victoriei, in Comitetul de Stat, unde se planifica productia si se masluiau cifrele de plan ca sa fie frumoase, e de parere ca, in societatile industrializate, cifrele care intereseaza randamentul, cantitatile, viteza si toate celelalte coordonari ale productiei incep sa aiba o viata a lor. Scapa de sub controlul omului. Il fac pe om cum vor ele. Omul nu-si mai apartine, datorita stimulatoarei terori a cifrelor. Individul nu-si mai permite sa gandeasca de unul singur despre justetea sau aberatia unor indicatori, mai ales ca sunt indicatori care, crescand continuu - poate si stihinic de la o vreme - , semnifica un bine. Vine un moment - spune specialistul in profetii de plan - in care e imposibil sa deosebes
