La prima vedere, toată lumea se interesează de politică. Ziarele, radioul, posturile de televiziune - mereu mai numeroase şi mai omogen distribuite - livrează neîncetat ştiri fierbinţi, iar poporul pare să le consume lacom, ca şi cum ar fi hotărît să compenseze, în sfîrşit, lungi decenii de informaţie puţină şi falsă. Pe de altă parte, numărul cititorilor (cu Internet cu tot) nu e, statistic vorbind, spectaculos, televiziunile private nu acoperă teritoriul naţional, iar radioul nu mai are publicul de altădată. Să adăugăm că interesul pentru politică al consumatorilor reali e departe de a avea motivaţii şi intensităţi asemănătoare. Altfel arată curiozitatea "de masă", altfel aceea a "membrilor de partid", angajaţi şi doritori de carieră, altfel curiozitatea "specialiştilor" (gazetari, analişti politici, politologi de catedră etc.). Curiozitatea majorităţii e, în general, episodică şi "utilitaristă". Lumea politicii e percepută fie pe linia efectelor ei materiale imediate, fie pe linia rumorilor de tabloid. Pentru omul de pe stradă, politicul e, pur şi simplu, sfera deciziilor care îţi uşurează viaţa sau ţi-o complică. De-acolo vin legi (prea multe şi, de regulă, antipatice), scumpiri (mari), majorări (mici), impozite, dări şi luări (totuna), discursuri, şedinţe, festivităţi. Acolo e locul unde se vorbeşte triumfal sau ameninţător despre Europa, locul marilor promisiuni, locul unde se fac şi se desfac iţele istoriei cotidiene, pe scurt, locul puterii, ocupat cînd de unii, cînd de alţii. Parlamentari sau miniştri, guvernanţi sau opozanţi, politicienii trebuie trataţi cu aplauze ospitaliere cînd te vizitează şi cu înjurături radicale cînd pleacă. Lumea lor e esenţialmente alta decît lumea "noastră". Alta şi mai curînd suspectă. Văzute dinspre mulţime, diferenţele dintre fracţiunile acestei lumi nu se impun ca semnificative. Predomină un sentiment de neîncredere globală,