Starea de tensiune dintre Traian Basescu si Calin Popescu-Tariceanu e deja de notorietate, dar, de citeva zile, incepe sa fie recunoscuta de apropiatii celor doua tabere o alta stare de fapt, cu mult mai ingrijoratoare: presedintele si prim-ministrul nici macar nu mai dialogheaza.
Singurele replici dintre cei care conduc azi Romania, cocotati in virful piramidei politice, sint cele schimbate prin intermediul presei atunci cind seful statului sare garduri, ironizeaza Executivul si injura papucii la Maracineni, iar premierul rosteste, si el, dupa o rapida consultare cu sfatuitorul Sandor, o impunsatura timida din categoria „nu sint sef de santier!“.
Ma intreb, in asemenea conditii, in care a fost intrerupta orice comunicare intre intiiul reprezentant al puterii executive si omul investit cu cea mai mare incredere din partea electoratului, in urma scrutinului din decembrie anul trecut, cit de naivi sau chiar inconstienti trebuie sa fim pentru a nu recunoaste ca ne aflam in mijlocul unei crize politice de proportii si ale carei consecinte
incep sa fie din ce in ce mai grave?!
Una dintre aceste consecinte este insasi decizia Parchetului de a scrie NUP pe dosarul legat de fraudarea alegerilor din 2004. Nu ma poate convinge nimeni ca scrutinul de anul trecut a fost corect. Am vazut autobuzele incarcate cu celebrii „excursionisti“ electorali plecati sa viziteze sectiile de votare de pe cuprinsul patriei.
Am citit, si nu o singura relatare, ci zeci de asemenea articole, despre intimplarile halucinante si penale deopotriva, petrecute in apropierea urnelor.
Si, nu in ultimul rind, am avut si nefericitul prilej, avind in vedere iluziile mele despre democratie, de a asculta, intr-o seara, confidentele gretoase ale unui primar dintr-o comuna limitrofa Capitalei, ocazie cu care am aflat de glorioasele lui fapte
