Inca din timpuri preistorice, omul a mancat frunzele sfeclei. Raspandirea ei foarte mare - de pe teritoriul Marii Britanii de azi pana in India - a facut ca sfecla sa fie un aliment important.
Arheologii cred ca sfecla isi are originile in spatiul mediteranean. O dovada in acest sens sunt unele specii care mai cresc inca salbatic in Iran. Radacina a fost considerata aliment inca din 3500 i.Hr., desi multe popoare au considerat aceasta leguma mai mult un medicament timp de mai multe secole. Referiri la sfecla se fac in scrierile lui Teofrast (372-287 i.Hr.), filozof si naturalist grec, Plinius pomeneste de o salata de sfecla, iar Apicius, unul dintre cei mai mari autori de carti de bucate romani, o numeste ca ingredient principal al supelor.
DEZVOLTARE. Sfecla rosie a fost introdusa in Marea Britanie in secolul al XVII-lea. In 1590, botanistul francez Olivier de Serres a extras pentru prima data sirop de zahar din sfecla. Au trecut aproape doua secole pana ce chimistul german Karl Franz Achard, cu ajutorul financiar al regelui Prusiei, Frederic al II-lea, a reusit sa infiinteze o micuta fabrica de zahar. 12 ani mai tarziu, Napoleon a ordonat ca intregul necesar de zahar sa fie extras din sfecla, mai ales ca trestia de zahar nu le era foarte accesibila francezilor. Chiar daca a intampinat si dificultati, industria zaharului din nordul Europei a ajuns sa se bazeze pe sfecla.
SFATURI. Atunci cand cumparati sfecla rosie trebuie sa stiti cateva mici secrete. Cele mai dulci sunt cele mici, mai inchise la culoare. Ca sa ramana la fel de rosii si dulci si in timpul fierberii, nu trebuie sa li se rupa coditele. Sfecla rosie proaspata se poate pastra intr-un loc racoros ori in cutia pentru legume din frigider, maximum doua saptamani. Sfecla rosie include cantitati importante de potasiu, care ajuta la reglarea pulsului si a tensiunii arteriale, precum si acid f
