Tragica intamplare de la Taize a facut inconjurul lumii, readucand nedorit Romania in atentia presei internationale. Specialistii afirma ca autoarea asasinatului intra in categoria dezechilibratilor mintali. E vorba de un om bolnav, ca alte mii sau zeci de mii de nefericiti care bantuie in libertate peste tot in lume.
Ei nu dau batai de cap parintilor, nu deranjeaza vecinii pana in momentul cand pun mana pe pusca cu luneta sau pe cutit. Iau de-a valma in catare trecatori, colegi de clasa, profesori. Isi stranguleaza copiii si-i ingroapa in ghivece de flori. S-a intamplat in America, in Marea Britanie, in Germania.
Cu o noapte inainte de tragedia de la Taize, undeva in sudul Frantei, un francez bolnav de nervi si-a injunghiat si decapitat tatal cu cutitul de paine, sub ochii ingroziti ai rudelor. Cazul Taize insa, prin notorietatea batranului prelat asasinat, a facut valva si a starnit un val de repulsie. Nu sunt putini aceia care, datorita nationalitatii asasinei, se vor grabi sa ne stampileze din nou.
Intre ei, adversarii integrarii Romaniei, destui la numar, care folosesc orice pretext pentru a amana momentul aderarii. Iar fapta romancei nici nu trebuie prea savant speculata pentru a oripila opinia publica occidentala, si asa nu prea favorabila noua.
Cei care, din experientele neplacute avute cu conationali de-ai nostri raspanditi prin Europa, nu ne au la inima, vor avea acum un motiv in plus sa-si intareasca convingerile. Si sa-i convinga si pe altii. Cei mai putin porniti, care vor lua asasinatul de la Taize drept ceea ce este: fapta unui om bolnav, vrednic de mila si de iertare, se vor feri de etichetari.
In aceeasi logica vor reactiona probabil si unii politicieni europeni. Mai rau insa ar fi ca tragedia sa serveasca guvernantilor nostri drept scuza pentru propriile neputinte de a-si duce la capat anga
