Bucurestiul este raiul Europei in materie de afaceri cu spatii pentru birouri. Constructia lor este de citeva ori mai ieftina deci tin Europa de Vest, iar chiriile sint mult mai mici. Profitul este insa mult mai mare, iar cererea nu este inca acoperita.
Bucurestiul este unul dintre cele mai ieftine orase europene din punctul de vedere al chiriei percepute la spatiile de birouri.
Potrivit unui studiu al companiei de consultanta imobiliara CB Richard Ellis, care analizeaza nivelul chiriilor pentru spatiile pentru birouri in 37 de orase europene, in cel de-al doilea trimestru al anului in curs, doar chiriile din orasul turcesc Istanbul sint mai mici decit cele din Bucuresti.
In capitala Romaniei, chiria pentru un metru patrat de spatii de birouri este de 179 de euro pe an. Doar in Istanbul chiriile sint mai mici, respectiv 169 de euro pe an. In clasament nu apar insa orasele mai de „mina a doua“, cum ar fi Sofia, Tirana sau Sarajevo, unde chiriile ar putea fi mai mici decit in Bucuresti.
Cele mai mari chirii din Europa, pentru cladirile de birouri, sint percepute in zona West End din Londra. Aici, chiria pentru un metru patrat ajunge la astronomica suma de 1.207 euro pe metrul patrat pe an.
Pe linga Londra, cele mai scumpe orase europene din punctul de vedere al chiriilor pentru birouri sint Paris (645 de euro metrul patrat pe an), Dublin (538 de euro) si, oarecum surprinzator, Moscova (485 de euro).
Chirii mici, profituri mari
Desi chiriile in Bucuresti sint, dupa cum am aratat, printre cele mai mici din Europa, orasul de pe Dimbovita se poate lauda cu una dintre cele mai mari rate de profitabilitate ale acestui sector - 10%, potrivit studiului citat. Bucurestiul este intrecut la acest capitol de Istanbul, cu 11%, si Moscova, cu 12,5%.
In metropolele occidentale, ratele de prof