Cu cîteva săptămîni în urmă, New York Times publica un articol în care se aducea în discuţie o "a treia cale" în ceea ce priveşte cercetarea pe celule stem embrionare: aceea în care prelevarea celulelor mult dorite s-ar putea realiza fără a vătăma embrionii, şi care în consecinţă ar putea readuce fonduri federale pentru cercetare în domeniu. În acest moment, conform deciziei prezidenţiale din anul 2001, în Statele Unite acordarea de fonduri federale în cercetarea pe celule stem embrionare este limitată la cercetarea pe liniile celulare deja existente (logica preşedintelui Bush fiind: nu mai distrugeţi noi embrioni, folosiţi ce aţi distrus deja). Să facem însă un pas înapoi pentru a reconstrui dezbaterea care, începînd cu anul 1998, constituie o temă atît de fierbinte pentru decidenţii, eticienii şi cercetătorii din Statele Unite şi din întreaga lume. Ce sînt celulele stem embrionare şi ce se poate face cu ele? Sînt acele celule nediferenţiate din blastocit (embrionul de patru, cinci zile), cu capacitatea de a deveni celulele specializate care formează diversele ţesuturi şi organe ale corpului. Cercetările arată că aceste celule au un mare potenţial de a fi folosite cu succes pentru regenerarea organelor sau ţesuturilor bolnave. Ar putea constitui salvarea - apreciază unii cercetători - bolnavilor de diabet, Parkinson, cancer, scleroză multiplă, boli cronice de inimă, şi lista poate continua. Alte surse de celule stem sînt ţesuturile fetale sau chiar organismul uman adult: de exemplu, au fost identificate celule stem în creier şi în sînge. Aceasta ar schimba întreaga discuţie: dacă reuşim să utilizăm cu succes celule stem de la un organism adult, atunci problema etică a distrugerii embrionilor nu mai există. Dar (există şi un "dar") se consideră că potenţialul celulelor stem embrionare şi al celor din organismul adult nu sînt identice, în special prin aceea că cele di