Pentru prima oara in istoria celor doua tari, Rusia si China s-au angrenat intr-o ampla misiune militara comuna, la care participa peste 10.000 de militari ai celor trei arme - marina, fortele aeriene si armata terestra. Manevrele au debutat ieri in estul Rusiei, in apropiere de Vladivostok, si vor continua, timp de o saptamana, extinzandu-se spre sud, de-a lungul coastei chineze pana la peninsula Shangdong si Marea Galbena. Exercitiile, denumite "Misiunea de pace 2005", urmaresc combaterea terorismului international, a extremismului si separatismului, precum si dezvoltarea "relatiilor de incredere reciproca", a anuntat agentia de presa chineza Xinhua, citand surse oficiale. Dar, dat fiind ca in cadrul acestor manevre se va simula alungarea unei terte flote, ostile, din "zona de conflict", este evident ca exercitiile reprezinta, de fapt, o demonstratie de forta fata de SUA si de Taiwan. Pe cand China spera in consolidarea pozitiei sale strategice, Rusia mai are in vedere si aspectul pecuniar, urmarind cresterea exporturilor sale de armament catre Beijing, opineaza analistii. Declaratiile liderilor militari chinezi referitoare la faptul ca manevrele se vor "exercitii dedicate prevenirii unor intentii separatiste" au fost receptionate ca atare atat in SUA, cat si in Taiwan, unde oficialii au dat glas temerilor ca Beijingul doreste sa atraga de partea sa Moscova in chestiunea taiwaneza - teritoriu considerat de China drept "provincie separatista". Kremlinul a dezmintit, precum era de asteptat, orice intentie de intimidare. "Exercitiile noastre comune nu reprezinta vreo amenintare pentru alta tara", a tinut sa explice seful Marelui Stat Major rus, generalul Iuri Balujevski, "nici pentru Coreea de Nord si nici pentru Taiwan". Omologul sau chinez, generalul Liang Guangli, s-a multumit a vorbi despre "evenimentul istoric" din cadrul relatiilor bilaterale. In acest