Kartago Tours, cea mai titrata agentie de turism spre destinatiile exotice din Orient si Africa, isi bate joc sistematic de clienti. Kartago face afaceri la Cluj, Timisoara si Bucuresti. Recent, un grup de turisti a luat teapa in Tunisia. Evenimentul a fost mediatizat dupa ce turistii au trimis televiziunile la poarta societatii.
Acestia au fost pacaliti deoarece au platit pentru hoteluri de patru stele, dar in final au ajuns sa doarma in holul hotelurilor. Alte tepe au fost inregistrate la Cluj, unde Kartago lucreaza cu o alta agentie de turism cunoscuta, Eximtur, patronata de consilierul local PNL, Radu Morariu.
Vremea schimbatoare din aceasta vara a facut ca solicitarile pentru excursii in strainatate sa creasca cu peste 50%. Destinatiile exotice preferate de romani sunt Grecia, Egipt, Turcia si Tunisia, datorita preturilor relativ accesibile. "Zona" araba este la mare cautare, chiar daca atentatele din Egipt, de la Sharm El Sheikh, i-au bagat in sperieti pe turisti.
Cel mai important tour operator din tara spre zona "araba" este compania Kartago Tours, cu sedii la Cluj, Timisoara si Bucuresti. Compania vinde servicii turistice catre cele mai importante agentii de turism din tara, "specialitatea casei" fiind excursiile spre Tunisia.
De-a lungul timpului, Kartago a fost implicata in scandaluri ce vizau calitatea serviciilor turistice, din care a iesit tot timpul basma curata.
Doua zile, "sejur" in holul hotelului
Ultimul incident s-a petrecut la sucursala din Bucuresti a companiei. Familia Flamanzean din Arad a platit peste 700 de euro pentru sapte zile in Tunisia, la un hotel de patru stele. Ajunsi la destinatie, aradenii au fost trimisi la un hotel de trei stele. Dupa ce s-au cazat, acestia au fost dati afara pe motiv ca agenti