Gheorghe Muscalu, unul dintre cei patru procurori
Reporterii "Averea" au intrat in posesia unor documente zdrobitoare, care confirma lantul de coruptie judiciara construit in scopul de a-l salva din ghearele Justitiei pe inculpatul-afacerist Stefan Riza, care este - sau mai bine-zis trebuia sa fie - judecat pentru o evaziune fiscala calculata de experti la uimitoarea cifra de 8.000.000 de dolari, in dosarul LIBERTY.
Luna trecuta, in baza verificarilor realizate de catre procurorii inspectori (n.r.
inspectia a fost de curand desfiintata dupa intrarea in vigoare a Legii "Macovei"), conducerea Parchetului Inaltei Curti a dispus declansarea cercetarilor penale, sub aspectul favorizarii infractorului, fata de magistratii procurori si celelalte persoane (politisti, avocati, experti) implicate in tergiversarea si musamalizarea acestui dosar.
Amintim ca in legatura cu dosarul lui Stefan Riza sunt legate nume grele ale unor magistrati, politisti si avocati, fiind vehiculat faptul ca pentru musamalizarea acestui caz s-au pus la "bataie" nu mai putin de 500.000 de dolari.
Stefan Riza a fost arestat de doua ori, in 1999 si 2000 si, de fiecare data, a fost eliberat cu concursul interesat al unor judecatori ai Tribunalului Bucuresti si Curtii de Apel Bucuresti, care au incalcat legea pentru a dispune punerea acestuia in libertate.
Este si motivul pentru care fostul ministru al Justitiei, Valeriu Stoica, a cerut la vremea respectiva indepartarea din Magistratura a unor judecatori de la TMB, pentru ca in final, doar judecatoarea Iosefina Parvu, de la Sectia a II-a penala a TB sa fie sanctionata disciplinar cu maxima blandete (reducerea salariului cu 15% pe 3 luni)
Stefan Riza a avut un numar record de avocati - 22
In materialul care sta la baza inceperii urmaririi penale impotriva celor patru procurori