Doua persoane s-au inscris in cursa pentru ocuparea functiei de director al Teatrului "Ioan Slavici" din municipiul Arad. Este vorba despre actorul Valentin Voicila si de regizorul Alexandra Gandi.
Functia a fost scoasa la concurs de catre Primaria orasului dupa ce fostul director interimar al institutiei, Stefan Iordanescu, nu a reusit sa obtina o nota de trecere la examenul pentru postul de director, organizat in urma cu doua luni. Imediat dupa ratarea examenului, el si-a prezentat demisia din fotoliul de director interimar, locul sau fiind luat de Radu Cazan.
Aceasta numire a starnit, insa, nemultumirea actorilor aradeni, care au solicitat organizarea unui nou examen intr-un timp cat mai scurt. "Problema noastra este foarte serioasa pentru ca am trecut deja prin trei directorate interimare, iar partea care munceste din Teatru a fost pusa intr-o situatie delicata.
S-a ajuns la concluzia ca institutia teatrala, sub directorat provizoriu, cheltuieste banul public intr-un mod iresponsabil. Consider ca daca vom continua cu un alt director interimar vom continua sa risipim bani publici. De aceea, cerem definitiv si irevocabil numirea unui director fara sa se mai faca nici o ora de interimat", a declarat actorul Ovidiu Ghinita.
Artistii Teatrului "Ioan Slavici" au adresat Primariei mai multe memorii, cerand urgentarea organizarii unui concurs si manifestandu-si reticenta fata de calitatile de manager ale actorului Radu Cazan, numit in functia de director interimar.
Acum cateva luni, printr-un proiect de hotarare propus de consilierul PD Cristian Moisescu, administratia municipiului l-a numit in postul de director interimar al teatrului pe Radu Cazan. Votul consilierilor i-a nemultumit, insa, pe actori care nu cred ca actor cu o prestatie profesionala onorabi