Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorul General, acuzat ca a musamalizat dosarul fraudarii alegerilor

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 20 august 2005 ·

Acuzatii fara precedent la Parchetul General! Un procuror sustine ca insusi seful Parchetului General ar fi intervenit pentru a musamaliza dosarul privind fraudarea alegerilor de anul trecut. Procuroarea Viorica Stoica sustine ca Botos s-ar fi suparat ca si-a permis sa-l citeze pe seful statului si ca, drept pedeapsa, i-ar fi luat dosarul. Pe de alta parte insa, Ilie Botos sustine ca procurorul ar fi procedat neprofesional contactand-o pe Renate Weber, consilier prezidential, pentru a inlesni audierea lui Traian Basescu. Botos mai spune ca legea ii permite sa recurga la astfel de masuri cand obiectivitatea procurorului este pusa la indoiala. Celebrul dosar privind fraudarea alegerilor i-a fost incredintat initial procurorului Viorica Stoica. Aceasta sustine ca a facut demersuri, potrivit procedurii, pentru a-l audia pe presedintele Traian Basescu, unul dintre cei care formulasera plangerea. "Am vorbit la palat cu doamna Renate Weber. Dansa urma sa-mi comunice data la care putea sa ajunga domnul presedinte... Renate Weber, consilierul pe probleme juridice de la Cotroceni, confirma demersul procuroarei. I-am transmis presedintelui acea solicitare. El mi-a zis ca este de acord sa fie audiat, dar nu sa vina procuroarea la Cotroceni, ci sa fixeze ea o zi si sa se duca el la Parchet", a mai spus Weber. Consilierul prezidential a explicat ca "plangerea a fost facuta la Parchet de copresedintii Aliantei, inainte ca ei sa aiba in stat calitatile de acum. Administratia prezidentiala nu este implicata si nici Traian Basescu, in calitate de sef al statului." Audierea n-a mai avut insa loc pentru ca, sustine procuroarea Viorica Stoica, seful sau a prins de veste si s-ar fi enervat la culme ca a indraznit sa-l citeze pe seful statului. Asa ca Ilie Botos i-ar fi luat pur si simplu dosarul si l-a incredintat unui alt procuror, care ulterior l-a si inchis. Botos acuza lipsa de pr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok a devenit inaccesibil în SUA. Încercările de accesare afişează un mesaj care anunţă suspendarea activităţii

Mediafax acum 32 minute
Aplicaţia TikTok nu mai este disponibilă utilizatorilor din SUA, iar încercările de accesare afişează un mesaj care anunţă suspendarea activităţii. Interdicţia, bazată pe o lege care intră în vigoare duminică, impune fie vânzarea TikTok de către com

UPDATE - Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Netanyahu anunţă că Hamas încă nu a prezentat lista ostaticilor ce urmează să fie eliberaţi / Atacuri israeliene în Gaza, la ora la care ar fi trebuit să intre în vigoare armistiţiul

News.ro acum 45 minute
Intrarea în vigoare a unui acord de încetare a focului între Israel şi Hamas, programată iniţial pentru duminică la 06:30 GMT (08.30), a fost amânată, deoarece Hamasul palestinian nu a prezentat încă lista ostaticilor care urmează să fie eliberaţi î

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Promisiuni electorale mari, bugete mici și un meci „salvator” – se văd în ȚĂNDĂRI, comedia lui Bogdan Naumovici

Cancan acum o ora
Promisiuni electorale mari, un pariu riscant care implică bugetul unei comune și organizarea unui meci de fotbal cu o miză importantă sunt o parte din ingredientele filmului „Țăndări”. Comedia scrisă și regizată de Bogdan Naumovici, pornește de la u

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum o ora
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Donald Trump şi-ar dori să primească Premiul Nobel pentru Pace

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, ar fi extrem de concentrat pe câştigarea Premiului Nobel pentru Pace, potrivit unei surse din echipa sa, citată de CBS News. Această ambiţie s-a intensificat pe măsură ce Trump încearcă să finalizez

Salvamont: Peste 130 de intervenţii de urgenţă în ultimele 24 de ore; 140 de persoane, salvate de pe munte

G4Media acum o ora
Salvamontiştii au salvat de pe munte, în ultimele 24 de ore, 140 de persoane, fiind primite peste 130 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a acestora. ”O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară. În ultimele 24 de or

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum 2 ore
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Tragerea Loto 6/49 din 19 ianuarie 2025. Report de 1,9 milioane de euro la categoria I

Libertatea acum 3 ore
Duminică, 19 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele loto câștigătoare vor fi afișate după ora 18.30.

Netanyahu anunţă că încetarea focului este amânată până la primirea listei ostaticilor eliberaţi

Mediafax acum 2 ore
„Încetarea focului, care ar fi trebuit să intre în vigoare la ora 8:30, nu va începe până când nu primim lista ostaticilor ce vor fi eliberaţi, aşa cum a fost promis de Hamas”, se arată într-un comunicat al biroului său. Netanyahu a condus peste noa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

2°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°