Saptamana aceasta am citit o carte minunata. Autorul e Raymond Carver. N-am mai citit nimic scris de el, dar o sa-l mai caut, caci scrie simplu, minimalist si te lasa pe tine sa gandesti ce spun secventele pe care le descrie. Iata un exemplu.
Doi tineri vor sa cumpere mobila scoasa la vanzare de un batran. Testeaza patul, se joaca la televizorul scos in curte si, cand batranul vine, incep sa bea cu el. Apoi incep sa danseze dupa melodiile cantate de un pick-up, scos si el la vanzare. Si dupa ce danseaza cu iubitul ei, tanara il invita la dans si pe batran. Apoi, pentru o clipa, isi pune capul pe umarul lui.
"Saptamani mai tarziu fata povestea: «Toate lucrurile lui erau in curte. Pe bune. Ne-am matolit rau si am dansat. Pe alee. Ne-a pus discurile astea. (...) Batranul ni le-a dat noua. (...).» Fata nu se mai oprea din vorbit. Le povestea tuturor. Dar mai era ceva ce incerca sa puna in cuvinte. Dupa o vreme insa renunta."
Daca aceasta carte nu s-ar fi numit "Despre ce vorbim cand vorbim despre iubire", m-as fi gandit oare ca fata s-a indragostit acolo, pentru o clipa cat o piesa auzita la pick-up, de mosuletul din poveste?! Si mi-as mai fi amintit de iubirile mele de-o clipa?
Alt exemplu. El si ea sunt administratorii unui hotel. Se iubesc, dar el e tentat de mexicanca pe care au angajat-o sa le faca curat. Si face dragoste cu ea. Si tot face dragoste in fiecare zi la ora 11:00, in camera 11. Dar afla ea si vrea sa se sinucida. Iar el incearca sa-si ceara scuze. "Ma las in genunchi si incep sa o implor pe Holly. Ma gandesc insa la Juanita. E ingrozitor."
Daca aceasta carte nu s-ar fi numit "Despre ce vorbim cand vorbim despre dragoste", mi-as fi amintit de ziua in care un barbat imi explica cu aer nevinovat ca poti iubi doua persoane simultan, fara sa o inseli pe nici una?!
Alt exemplu. Unui barbat ii moare tatal si se uita cu tri
