Banca Comerciala Romana (BCR) vrea sa profite de interesul marilor grupuri financiare europene fata de piata egipteana pentru a-si vinde cota de 19% din capital pe care o detine la MISR Romanian Bank, ne-a declarat ieri Nicolae Danila, presedintele BCR.
Prezenta aproape discreta in Romania, MISR Romanian Bank are o istorie de aproape trei decenii si a fost un parteneriat romano-egiptean, in care tara noastra controla 49% din capital prin fosta Banca Romana de Comert Exterior.
BCR a tinut sa-si pastreze intact pachetul de actiuni si a participat, in prima decada a lunii august, la majorarea capitalului MRB.
Banca si-a majorat capitalul cu 151 milioane lire egiptene (26 milioane dolari). Miscarea s-a datorat unei cerinte noi a bancii centrale din Egipt, care a impus marirea capitalului de 500.000.000 de lire egiptene.
In urma acestei majorari de capital, BCR si-a pastrat participatia de 19% in MRB, in timp ce alti doi actionari prezenti in Romania, Raiffeisen Bank si Banca Romana pentru Dezvoltare-Groupe Societe Generale, nu au dorit sa-si exercite dreptul de preemtiune, spune Nicolae Danila, presedintele executiv al BCR.
Pentru a-si mentine cota de 19%, BCR a cumparat un pachet de actiuni noi in valoare de 4,9 milioane dolari, marindu-si cota de capital la 14,4 milioane dolari.
In urma majorarii de capital, detinerile BRD si Raiffeisen au coborat de la 15% la circa 6%, actiunile care ar fi trebuit subscrise de acestea fiind in prezent vandute liber la bursa egipteana.
Anterior majorarii de capital, 51% din actiunile bancii erau detinute de Banque MISR (33%) impreuna cu cinci fonduri de investitii egiptene, din care doua, cu o participare insumata de 9,34% in MRB apartin la randul lor MISR Bank.
"Egiptenii si BCR si-au mentinut participatiile in MRB", ne-a declarat ieri Danila.