Cu atatea "prioritati 0" m-am convins ca 0 inseamna tot 0, adica NIMIC. Si atunci, ex nihilo nihil (nimic din nimic). Nu va iesi ceva benefic pentru cetatenii acestei tari din aceste nimicuri oricat de multe si spectaculoase ar fi ele. Nu cred ca a mai existat o asemenea ruptura intre actiunile politice si realitatile imediate.Motto: "Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sant"
(Nichifor Crainic)
De mai mult timp politicieni care doresc sa acorde o deosebita semnificatie unor actiuni, in special cei cu functii pe care le considera importante, folosec expresia "prioritatea 0". E o expresie care in contextul uzitarii sale m-a contrariat. Pentru mine 0 inseamna pur si simplu 0, adica nimic. Apoi am stat sa ma gandesc mai bine. Daca pentru ei "prioritatea 0" poate sa fie accentul maximei importante, pentru altii ea nu poate sa insemne, in continut, decat nimicul absolut fata de viata lor reala. "Prioritate 0" a fost organizarea de alegeri anticipate, cu fixarea unor date precise si cu tot cortegiul de demisii anuntate dar nerealizate, intr-un joc artificial si artificios, in conditiile in care Tara se prabusea sub apele dezlantuite.
"Prioritatea 0" este acum schimbarea Presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si, totodata (bizara alaturare) a presedintilor Consiliilor judetene, prin siluirea textelor Constitutiei si ale legilor, din nou cu un calendar precis, cu termene de realizare, ca in clasicele dari de seama din adunarile P.C.R. Dar pentru reconstructia caselor distruse de inundatii succesive nu exista nici un calendar. Nici pentru asanarea si refacerea unui sistem sanitar la fel de dezastruos pentru populatie ca si inundatiile nu se dau termene.
In schimb "prioritate 0" a devenit votul uninominal, modalitate explicita de conservare a politicienilor deja cunoscuti si a celor cu resurse financiare necesare campaniilor electorale, aspect