Dupa ce vezi Caranfil, te ciupesc imaginile lui pina acasa. Rizi, reiei scene de prin filmele lui, dupa aceea traiesti mai comod ca niciodata: ai mai bifat o parere despre lume si viata, parerea lui Nae Caranfil: poti trai mai departe si-i astepti filmul urmator.
Rep: De unde iti vine ironia asta a ta?
N.C. Am dezvoltat-o in copilarie, in spatele blocului, ca forma de riposta la castanele pe care le luam in cap.
Rep: Las’ ca romanul ia totul in usor...
N.C. Nu cred asta. Romanul e, in primul rind, catastrofist. „Vin vremuri grele“. „Se-mpute treaba“. „O sa fie prapad“. Apoi relativizeaza: „Lasa, ca scapam noi si de asta“. Devine brusc filozof: „Saminta romanului nu piere, sintem aici de doua mii de ani“. Dupa care trece decis la actiune: „Baiete! Mai adu doua halbe!“.
Daca romanul ar lua lucrurile usor, sau macar mai usor, nu s-ar inflama programat de cite ori vine vorba de Ardeal, n-ar sta nopti intregi pe telefon sa-si spuna parerea la OTV si n-ar face din Gigi Becali un erou de epopee nationala.
Rep: Crezi in hazul de necaz?
N.C. Absolut. Stiu, exista o scoala de gindire care diabolizeaza fenomenul, vazind in el explicatia inconsistentei noastre istorice. Nu fac parte din ea. Pentru mine, hazul de necaz e un exercitiu zilnic, o problema de igiena, ca spalatul pe dinti.
De altfel, haz de necaz fac toate popoarele, o sa rideti, chiar si nemtii. (Un „haz“ mai special, e adevarat, la care noi nu prea avem acces. Dar nici ei, la „necazurile“ noastre.)
Rep: Ii iei la misto pe romani. Ce crezi cu adevarat despre popor?
N.C. Nu-i iau la misto pe romani. Ii iau la misto pe romanii care ma enerveaza. Cit despre popor, cred ca singura lui problema e ca nu vrea sa-si recunoasca normalitatea. Sintem atit de frustrati ca locul nostru in lume nu e in loja centrala,
