Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calatoriile cu trenul vor fi mai scumpe cu 8,7%

Publicat in HotNews, luni 22 august 2005 ·

CFR Calatori intentioneaza sa majoreze, de la 1 septembrie, pretul biletelor de tren cu circa 8,7%. Surse din cadrul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului ne-au precizat ca "aceasta crestere este justificata, cu atat mai mult cu cat ultima majorare operata de catre CFR a avut loc la 1 octombrie 2004".

Hotararea a fost luata insa si pe fondul cresterilor succesive de preturi la diverse produse si servicii, dar si al grevei generale prelungite, care a afectat veniturile CFR.

Majorarea tarifelor de calatorie nu este insa rezultatul aplicarii strategiei pe termen lung in domeniul feroviar, asa cum ne-am fi asteptat.

"Cresterea cu 8,7% de la 1 septembrie nu are nici o legatura cu strategia, ale carei efecte se vor face simtite independent de aceasta masura", ne-au precizat surse din MTCT.

Conform strategiei in domeniu, tarifele pentru transportul feroviar de calatori vor creste trimestrial in medie cu 5-7%, in termeni reali, in perioada septembrie 2005-decembrie 2007, urmand sa se ajunga la o majorare insumata de 50-60% a acestor tarife.

In aceste conditii, este foarte posibil ca pana la sfarsitul anului sa mai asistam la o noua scumpire a biletelor de calatorie cu trenul.

CFR Calatori intentioneaza sa majoreze, de la 1 septembrie, pretul biletelor de tren cu circa 8,7%. Surse din cadrul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului ne-au precizat ca "aceasta crestere este justificata, cu atat mai mult cu cat ultima majorare operata de catre CFR a avut loc la 1 octombrie 2004".

Hotararea a fost luata insa si pe fondul cresterilor succesive de preturi la diverse produse si servicii, dar si al grevei generale prelungite, care a afectat veniturile CFR.

Majorarea tarifelor de calatorie nu este insa rezultatul aplicarii strategiei pe termen lung in domeniul

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 12 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 7 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 6 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 5 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Atac armat la Londra. O fetiță de 8 ani și un bărbat, grav răniți după ce un tânăr a tras focuri de armă din mașină: ”O scenă îngrozitoare”

Ziare.com acum 13 ore
Un nou incident la Londra. Duminică, 24 noiembrie, un individ în vârstă de 22 de ani a tras mai multe focuri de armă dintr-o mașină, în care se aflau doi copii de 8 și 2 ani. Un bărbat și fetița de 8 ani au fost grav răniți. A fost atac armat în ves

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°