Atmosferã medievalã, traditie, cântec, dans si costume populare extraordinare. Aceasta ar fi, pe scurt, a cincea editie a festivalul Proetnica, organizat, ca în fiecare an, la Sighisoara. Cu un mic ajutor din partea vremii, cetatea s-a umplut de spectatori de toate vârstele, care au venit sã admire traditiile celor 19 minoritãti nationale reprezentate.
Cu turtã dulce, kurtos ko-lacs, floricele de porumb si mâncare pe sãturate, orasul a primit peste 2.000 de spectatori, care au savurat fiecare moment artistic.
Spectacolul, prezentat de Nicu Mihoc, a reunit pe scenã comunitãtile albaneze, armene, armane, bulgare, cehe, croate, evreiesti, grecesti, italiene, macedonene, maghiare, polo-neze, rrome, ruso-lipovene, re-tene, sârbe, tãtãresti, turcesti si ucrainiene. Freamãtul de lângã turn nu a încetat nici seara, când distractia în stil medieval a continuat, în limitele bunului simt.
Turistii italieni, spanioli, germani si englezi aflati întâmplãtor la Sighisoara au fost extrem de încântati de manifestarea interetnicã pe care au gãsit-o în cetate, prelungindu-si sederea aici.
Festivalul a fost organizat de Centrul Educational Interetnic pentru Tineret Sighisoara, cu sprijinul Guvernului Republicii Federale Germania, prin Institutul de Relatii Culturale Externe din Stuttgart si a avut ca obiective promovarea convietuirii în bune conditii a comunitãtilor etnice din Româ-nia, dar si educarea tineretului în spiritul tolerantei si în-telegerii reciproce.
“Având în vedere contextul politic actual – apropiata integrare a României în UE – tind sã cred cã problema minoritãtilior începe sã devinã din ce în ce mai vizibilã, ceea ce sporeste implicit importanta festivalului nostru, dincolo, fireste, de faptul cã se simte cum aceastã manifestare capãtã o amploare din ce în ce mai mare, atât datoritã experientei acumulate de organizatori, cât si a partic