Pesedistii se pregatesc intensiv de lupta ce o vor duce in toamna pentru a-si pastra posturile de presedinti ai Camerelor Parlamentului. In ultima vreme, presedintele Mircea Geoana a dat numeroase declaratii pline de expresii precum "sa ridicam standardul de lupta", sa contraatacam, "vom lupta cu toate fortele".
Toate aratand ca PSD nu are nici o clipa de gand sa renunte la fotoliile pe care le ocupa Adrian Nastase la Camera Deputatilor si Nicolae Vacaroiu la Senat.
In acelasi ton s-a mentinut Mircea Geoana si sambata, cand a declarat, la Constanta, ca, daca se va continua "hartuirea groteasca" a liderilor PSD, de la nivel central si din teritoriu, partidul sau este obligat sa iasa la lupta cu tot ceea ce inseamna arsenal democratic. "Vom vedea cum evolueaza lucrurile si daca se doreste colaborare punctuala sau confruntare si epurare a democratiei", a afirmat liderul PSD, referitor la conduita pe care o va adopta formatiunea sa politica in raport cu actuala putere. De asemenea, presedintele executiv Adrian Nastase a precizat, ieri, ca reactiile PSD la revocarea presedintilor celor doua Camere vor fi "foarte puternice" din punct de vedere politic si constitutional.
El insa a spus ca, daca este nevoie, se poate retrage in orice moment de la presedintia Camerei Deputatilor, insa numai daca postul va reveni tot unui membru PSD. "Problema nu este legata de mine, le-am spus si colegilor, in orice moment, daca este nevoie, eu pot sa ma retrag daca lucrul acesta este in interesul partidului", a declarat.
El a adaugat, insa, ca in locul sau ar trebui sa vina altcineva apartinand tot PSD, avand in vedere ca decizia Curtii Constitutionale luata in acesta privinta prevede faptul ca numai PSD poate sa revoce, ca grup parlamentar, candidatul pe care l-a propus.
Pesedistii se pregatesc intensiv de lupta ce o vor duce in toamna pentru a-si pastra postu