Am sa plec peste doua luni in Franta ca "mesager al culturii romanesti", intr-un grup de doisprezece scriitori romani. Colegii mei sunt buni scriitori, perfect comparabili cu oricare altii din lumea larga.

Sunt produsele de lux ale unui instinct national care nu si-a abandonat niciodata complet, indiferent de erorile si ororile istoriei, traseul european, sentimentul ca e parte organica din acest continent spiritual si din lumea civilizata.

Toata marturia noastra in acest sens nu va face insa doi bani, pentru ca ea nu va reusi sa schimbe o iota dintr-o alta marturie, care ne preceda penibil, idiot, nespus de dureros, sosirea in Franta. E ca si cand acolo vom fi treisprezece, intre care unul cu o voce incomparabil mai puternica decat a celorlalti, pentru ca e vocea nebuniei, a fanatismului si a crimei.

In ochii lumii, Luminita Solcan e de o suta de mii de ori mai romanca decat mine.

Pentru lumea decenta, ea e adevaratul "mesager al culturii romanesti". Uneori simt ca m-am saturat de soarta mea pana peste cap. Pur si simplu nu vreau sa merg in Franta purtand masca asasinei de la Taize, mi-a ajuns si mi-a rasajuns sa fiu privit ca zdrentarosul, barbarul si descreieratul Europei!

La ora aceasta suntem, in ochii lumii, un popor de douazeci de milioane de asasini ai fratelui Roger. Sa nu ne facem iluzia ca lucrurile stau altfel.

Femeia care s-a apropiat pe la spate de calugarul de 90 de ani, unul dintre cei mai buni si mai sfinti oameni de pe pamant, si care i-a-nfipt cutitul intre omoplati, lipsindu-l astfel de o moarte blanda in patul lui, putea sa fie de orice natie, dar ea n-a fost nici suedeza, nici gaboneza, nici chiliana, nici sarboaica, nici rusoaica.

S-a-ntamplat sa fie dintr-un popor despre care francezul mediu deja stia ca si-a tinut copiii orfani, bolnavi de SIDA, in conditii de e