Va propunem spre lectura pagini mai putin cunoscute din viata familiei regale a Romaniei, la castelul Peles: meniuri si retete de odinioara, fotografii inedite, marturii dintr-un alt veac. Va propunem spre lectura pagini mai putin cunoscute din viata familiei regale a Romaniei, la castelul Peles: meniuri si retete de odinioara, fotografii inedite, marturii dintr-un alt veac.
Sa patrunzi, fie si cat rasfoiesti o revista, in intimitatea regilor... Sa stai cu ei la masa, cat descifrezi o reteta, din care rafinamentul, dar si o anume sobrietate a alegerii meniului, nu lipsesc... Sa-ti imaginezi, bunaoara, ca e anul 1906, 28 septembrie, ca te afli la Sinaia si ca regele Carol I te invita sa cinezi la Castelul Peles. "Potage Xavier/ Sterlet bouilli, sauce mousseline/ Petits pois au beurre" (Supa Xavier/ Cega fiarta cu sos muslin/ Mazare cu unt/ Friptura de pasare/ Salata/Desert). Sa-ti adreseze un cuvant Regina Elisabeta, cea "exuberanta", care reusea adeseori sa destinda atmosfera aducand un suras pe fata serioasa a Regelui... In volumul sau de memorii "Orient Regal - cinci ani la Curtea Romaniei", Robert Scheffer, secretar personal si bibliotecar al Reginei Elisabeta intre anii 1886-1891, scria: "Regina vorbea foarte mult, povestea cum isi petrecuse ziua, se interesa de ce facusera ceilalti, discuta literatura, arta si natura. Regele, mai sec, supraveghea, cu privirea lui mereu mobila, serviciul: cateodata atingea cu degetele cotul sotiei cand ea exagera; rareori emitea o reflectie si printr-o privire rapida, cerceta ce efect produsese".
RECONSTITUIRI. O invitatie la masa regilor, la Peles - iata ce va propunem in numarul de maine al suplimentului Jurnalul de Bucatarie. Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai, Regina Elisabeta si Regina Maria vor fi amfitrioni, in vreme ce domniile voastre veti avea "in meniu" pagini de memorii, consemnari despre timp